SPUNE-I OMULUI GREȘEALA - Silvia Urlih

Sunt adesea şoapte moarte,

mute-n cruda lor trăire,
sunt dureri încremenite

pe o coardă-a glasului,
sunt particule de voce,

sunt atomi

fără simțire,
sunt talazuri ce se sparg

pe un tiv

al râului.

Sunt cuvinte ce se mişcă

şi se sparg în glas de cremeni,
sunt ecouri fără margini,

plâng,

le doare nevorbirea,
stau tăcute-n cușca minții,

caută

cerul din semeni,

vor să iasă

să vorbească,

dar le-astupă omenirea.

Glas pierdut de om prin lume,

glas tăcut,

neascultat,

hai !

vorbește în cuvinte,

șoaptele,

spune-le tare,

spune literele-n vorbe,

hai !

ajunge cât ai stat,

spune-i omului greșeala,

spune-i,

chiar dacă îl doare.

Silvia Urlih 20.10.2015