Zâmbirea ta,
mi-a înfunzit castanii
de la frunte,
iubirea ta,
mi-a-ntinerit mălinii din privire,
zâmbetul tău,
mi-a-nmugurit livezile-n grăunte,
mi-ai readus lumina,
mi-ai pus mir peste aripi,
să mai rămân
plutire.
Ecoul cântă-n mine,
zbor iară lângă zei,
cu raze îmi pictezi albitul
chip,
sunt iar
izvor în
munte,
noroiul
dintre maluri a secat,
ramură sunt ,
din zări prinse-n maramă,
cerul
mi-l înfirip,
din mine aripi cresc,
trupul,
în primăvară mi-e scăldat.
Pădurile,
în casă mi le-ai pus,
iar lanurile-n mine
s-au cosit,
mi-ai pus în suflet,
sufletul,
sufletul tău ales,
mi-ai desfrunzit fereastra,
colinele
în lauri mi le-ai ceruit,
mi-ai pus flăcări în palme,
cu flacăra
de soartă
să mă țes.
Silvia Urlih 23.10.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu