Îmi plânge ramura și frunza,
iar lacrima
îmi pare piatră,
îmi plânge trunchiu-ncărunțit și
desfrunzit de înflorire,
îmi plânge-a ploaie,
a ninsoare,
iar seva mi-este înghețată,
îmi plânge șoapta-a primăvară
și dor îmi e
de regăsire.
Îmi plouă norii-a plumb și doare,
mă doare ramul
desfrunzit,
pare că-s noapte-n zi cu soare,
pare că-s zi în noapte-amară,
pare că-s nour care plânge
după copacul înverzit,
pare că-s om,
femeie-n stâncă,
iar vara
nu-mi mai e a vară.
Îmi plânge ramurul uscat,
îmi plouă-a ploaie
înghețată,
mă doare-n sevă-ncremenirea
iar buzele
îmi plâng a verde,
sunt un atom fărâmițat
în ploi de gheață afânată,
îmi plânge ramul prea cernit,
căci
frunza în neant
se pierde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu