Să nu
mori mamă niciodată,
căci
tu mi-ești
lună și-mi ești soare,
să îmi
trăiești mereu în suflet
ca un
luceafăr
fără
negur,
să-mi
fii vaporul ce mă duce
pe un
ocean
fără de
valuri,
să mă
veghezi
cum o
făceai
când eu
eram doar
bob de
strugur.
Să îmi
fii mamă,
focul
sfânt
ce arde
în altar ceresc,
să-mi
fii ogoru-n care-ai pus
sămânța
care
azi sunt…
eu,
să-mi
fii măicuță ,
cât mai
ești,
livada-n
care azi trăiesc,
să nu
mori mamă niciodată,
să-mi
fii eternul
alizeu.
Și,
dac-o
fi să pleci cândva,
acolo,
dincolo
de nori,
tu n-o
să mori,
căci
sufletul
îmi va
fi mirul din altar,
și mir
și
busuioc vei fi
când
voi cădea din depărtări,
tu-mi
vei fi sânul ce m-așteaptă
să mă
hrănească
iar și
iar.
Silvia Urlih 16.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu