POATE CĂ DORUL TĂU - Silvia Urlih

Poate când

soarele și luna

s-or întâlni pe câmp arat,

vei ști că nu am fost fantasmă,

c-am fost

un munte-ncărunțit

ce și-a dorit să-și fie stâncă

de brazi și paltini

îmbrăcat,

poate atunci vei înțelege

că te-am iubit

cum n-am iubit.

Poate că-n serile ascunse

în taine

ce nu le-nțelegi,

vei înțelege

că ți-am fost un crin,

de toamne ofilit,

poate te vei împiedica

de-n drum

cu pașii mei pribegi,

și-ai înțelege că ți-am fost

și că aievea

te-am iubit.

Poate că diminețile-ți vor fi

ferestre

scoase pe pridvor,

iar răcoreala zilei tale

te va crea vechi început,

poate că

dorul tău de mine

îți va fi dorul meu din dor,

poate că

noaptea îți va spune

că ai pierdut

ce n-ai avut.

Poate că dorul n-ar durea

cum doare

sângele când curge,

poate că stânca n-ar ofta

că nu-și mai simte

rădăcina,

poate că soarele n-ar plânge

că blânda lună

nu-l atinge,

poate că întunericul n-ar vrea

să-și stingă negrul

cu lumina.

Silvia Urlih - 16.07.2018