Cu veri
îmbătrânite-n
buzunar,
mai fac
un pas
spre
marea-nzăpezire,
pășesc
ușor
prin grâul
din hambar,
să nu
clintesc
o zi
din ce
mi-a fost
zidire.
Cu anii
adunați
în
pumnii strânși
privesc
iar
în
oglindă…
încă-mi
este,
mă uit la
ea
și nu-nțeleg cine îmi sunt,
sunt eu,
e ea,
sau
fata ce și-a fost poveste.
Cu toamne-ncărunțite
în
privire,
îmi prind
în păr
o vară,
încă
una,
știu
că nu-mi
plouă înc-a amurgire,
sunt încă
vară,
sau o
toamnă…
mi-e
totuna.
Silvia Urlih 27.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu