Mi-e teamă
de-amurgul sihastru
ce-mi cântă în noaptea
pustie,
iubirea
îmi bate-n fereastră,
aud și n-aud…
încă dorm,
cântarea-i mă duce-n neant,
neantul îmi e nebunie,
nebunele gânduri
mi-s raze ce-n rază mă duce
spre țărm.
Trag pleoapa din noapte
spre mine,
o rup în bucăţi de lumină,
captivă-s în seara-nserată,
iar somnul din mine
îmi spune,
că-s frunza ce tremură-n
noapte
da-n ziua din mine
se-anină,
că-s mugurul zilei din
mâine
ce-n ramul din ram
va apune.
Răsună în mine o voce,
e vocea
iubirii divine,
ecoul
se
pierde-n ecou,
mă-ncalță
în glas de pământ,
îmi
prind rădăcina
în
palme,
o leg
lândă mine
de
mine,
iubirea
ce-mi bate-n fereastră,
e darul
ce-mi freamătă-n
gând.
Silvia Urlih 28.07.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu