CE CRUCE-AM DUS… A MEA E OARE ? - Silvia Urlih

Stau iar

în fața unei file goale,

mă uit la ea …

privirea mi-e săracă,

mintea-mi pornește spre păduri agale  ,     

iar sufletul

s-a poticnit

de fruntea mea buimacă.

Am obosit

să fiu ce mi-e permis,

am obosit

să-mi pun clipa-n cuvinte…

eu am trăit ?

a fost doar vis ?

sufletul

nu-și mai aduce-aminte.

Cu viață peste viață am tot scris,

am pus

o soartă-ntreagă în album,

mă uit la poze,

nu-s încă la cuprins,

cum m-am trecut…

parcă-am fost fum.

Cu trupul vlăguit

mă culc ușor

pe viață…

încerc să-adorm,

dar nu-s în stare…

ce soartă…

ce amalgam,

parcă-s paiață,

ce cruce-am dus…..

a mea e oare ?!

Silvia Urlih - 28.06.2013

MĂ JOC DE-A VIAȚA - Silvia Urlih

În marea mea nimicnicie,

privesc în suflet,

la sufletu-mi copil…

mă-ntreb de-i bine…

poate așa-i să fie

închisă-n trupul lui,

să-i fiu  

umil.

În micul univers creat de mine,

eu sunt

un bob de grâu

nefrământat,

un fir de praf

tocit de necuprinsa lume,

un aluat naiv

de timp

uscat.

Cu sufletul ce uită să îmbătrânească,

mă joc de-a viața

în lumea-ntunecată,

fug de-ntuneric

spre casa

părintească,

să-mi fie adăpost,

în crucea

luminată.

Silvia Urlih 21.06.2013

ȘI AȘ MAI VREA… Silvia Urlih

Aș vrea

să nu mai fiu pustiu,

să nu mai strige în mine asfințitul,

aș vrea

amărăciunea

să n-o știu,

aș vrea

să mă-nfrățesc cu răsăritul !

Aș vrea

să mă respir din nou

pământ,

să dorm puțin

să mă trezesc iar mugur,

aș vrea

să fiu cu mine într-un gând ,

să mă renasc lăstar

să nu fiu singur.

Aș vrea

să fiu un nufăr alb în pajiști,

cu luna

soră să mă fac în zi cu ploaie,

aș vrea

să nu mai fiu floare pe miriști,

să fiu o trestie

ce viforul

no-ndoaie.

Și aș mai vrea…

o Doamne câte-aș vrea !

aș vrea

să-ți fiu lumina de sub pleoapă

să nu te ude gândul negândit,

să-ți fiu covor sub suflet 

fereastră în podea,

aș vrea

să-ți fiu copac

cu rodul pârguit.

Silvia Urlih 21.06.2013

ÎȚI SUNT - Silvia Urlih

Sunt,

de mă bei,

ca vinul vechi

uitat de calendar,

îţi curg în vene-ameţitor,

te ard în clocot

ca o lavă,

îţi zdrențui simţurile,

îți sunt licoarea

din pahar,

mă bei

și cazi,

erupi în miezul tău

ca-ntr-o enclavă .

Sunt,

de mă bei ,

o apă vie

ce arde fără jar,

tu ai pus foc,

mi-ai pus iubirea pe a vieții tavă,

cu ochii tăi asemeni făcliei din altar,

m-ai stins cu tine

și-ai presărat al dragostei otravă. 

Sunt,

de mă bei ,

apa amară

culeasă din ocean,

am ticăit

pe geana ciuturii în aşteptare,

tu m-ai găsit

clepsidră fără de ore pe cadran

și m-ai pictat în frescă

să-ți fiu ploaia

din soare.

Silvia Urlih 21.06.2013

ÎI SCRIU IERTĂRII - Silvia Urlih

Îmi pun adesea întrebări ,

mă răzvrătesc

 fără să știu.

Când mă-ntâlnesc cu nesfârșitul

îmi sunt păcatele uitate ?

Mai caut mult drumul pieptiș?

Mai rătăcesc mult în pustiu?

O să-mi redea iertarea , 
iertările-aruncate ?

O rog

 să-mi dea o veste,

 să știu că-s izbăvită,

să-mi spună ea,

iertarea,

că nu-s în necredință,

să-mi spună ea ,

 iertarea

că este mai umblată…

îmi dă un scaun odihnit la ea în locuință?

Mă rog

 iertării de milenii

să-mi fie ultimul voiaj,

o rog

să nu mă mai trimită pe ăst pământ

îndurerat,

îi scriu

 cu sânge în scrisoare

că viața mea poate-i e gaj,

o rog

 să nu-mi mai dăruiască

alte renașteri

 în  păcat.

Silvia Urlih 16.06.2013

AȘ VINDE TIMPUL - Silvia Urlih

Aș vinde timpul,

l-aș pune pe tarabă

la vânzare,

l-aș dărui poate cuiva ,

să nu-l mai am…

cu anii

l-aș împacheta ,

i-aș face fundă din cărare,

și poate aș întineri 

privindu-mă

din geam.

Aș spage ora, mi-aș împleti din cioburi

vii mărgele,

mi-aș pune la urechi

secundele

cercei,

m-aș îmbrăca mireasă

și m-aș găti cu stele,

maramă mi-aș croi

din anii mei.

Mi-aș vinde anii..

nu este nimeni curios?

chiar nimeni nu m-aude?

vreau doar un ban,

să-mi cumpăr altă viață, s-o iau iară de jos,

poate de-această dată

cu soare-o să mă ude.

Și ceasul…

cadranul l-aș îmbălsăma în gheață,

să hibernez în ore

cu asfințitul meu,

să mă hrănesc cu veacuri

să nu mai fiu

paiață,

când mă va naște

iară

bunul Dumnezeu.

Silvia Urlih 16.06.2013

VIAȚA MEA, NU MĂ LASĂ - Silvia Urlih

Simt

cum de sub gând îmi fuge

pământul,

cum viața-mi se înalță

spre poarta visată,

cum  rămâne din mine

doar gândul…

gândul umbrei mele

în vânt

aruncată.

Simt

cum pe scara uitării urc

tot mai sus,

atât de sus că nimic nu m-ajunge,

nici doruri,

nici jale,

nici lacrimi,

nici plâns,

nimic din ceea ce m-ar putea înfrânge.

Simt

cum nu mai pot să rămân…

aici,

cum mă ajunge

înfumurata nerăbdare,

cum înghețul mă șfichiuie

cu al său bici,

cum nu mai vreau să respir

în tipare.

Mă doare-ntristarea ,

mă lupt

cu uitarea,

gânduri și umbre

pe trup

mă apasă,

strig vieții 
să mă uite

dar 
nu-mi aud strigarea,

mă aud

doar spunându-mi

 ”viața mea , nu mă lasă.”

Silvia Urlih 15.06.2013

ÎNVĂȚ SĂ MĂ IERT - Silvia Urlih

Fost-am

copilul ploii din stele,

zâmbet trist fost-am  

și durere

zburat-am spre ploaie

alături de iele

lacrimă fost-am

pe-a fricii-adiere

Fost-am uitare

în durere-adunată ,

mireasa cernită

de soartă chemată

fost-am pustiu sub doruri  

umbrite,

singurătate ce-a ars în suflet,

fierbinte

Albastra privire , zburat-a bezmetic,

ascuns-a în lume a măștii-ntuneric

copilul urât desenat-a feeric,

pași rătăciți în negrul amnezic.

Măsurat-am în stele

a mea neputință,

scris-am în carte

a mea neștiință,

pierdut-am în timp

a mea necredință,

dar regăsit-am în îngeri

umila-mi ființă!

Invăț să iubesc,să trăiesc în iubire,

inima-mi e deschisă spre fericire.

învăț să trăiesc , să iubesc în trăire

căci sufletu-mi zboară spre nemurire.

Pe un șirag de raze

zbor spre lumină,

în fila albă

scriu

ce-o să vină,

cuvânt ,

viață,

soartă,

încă mă doare

dar învăț să mă iert , să trăiesc în iertare.
Silvia Urlih 15.06.2013

EU ȘI VISUL, UNA!- Silvia Urlih

Sărut gura visului

pe cărarea gândului

mă hrănesc cu iarba vieții

din căușul dimineții.

Scriu iubirea în dorință

când sunt fără de putință

vraja îmi aduce visul

soarele îmi e promisul.

Scriu scrisoare vântului

s-o sădesc pământului

florile îmi sunt cuvinte

pentru cel care mă minte.

Îmi fac trepte din tăcere

ca să urc peste durere

peste aripi presar gând

să îmi fie-n vis colind.

Trupu-l conturez  lucire

să-mi fie tămăduire

merg spre vis cu visu-n sân

vorba dulce s-o adun.

Mă-nsoțesc de azi cu luna

să fim, eu și visul, una.

Silvia Urlih 14.06.2013

HOȚUL DE ORE- Silvia Urlih

Mă zgârâie timpul,

mă coase

de ani,

viclean

mă privește de după cortină,

mă-mproașcă-n secunde ce-mi sunt

bolovani,

m-așează la masă

cu foamea-i haină.

Mă mângâie timpul

cu gheare

de hoț,

mă scrie-n statuie ,

m-aruncă

pe geam,

m-apasă cu clipe,

sunt…

uite, sunt boț

un boț de pământ …

cum eram,
când eram.

Îmi strânge în floare

anii ce-au fost,

mă toarnă-n albumul

cu ore

presate,

îmi caută-n el,

un nou

adăpost,

m-așează pe raftul

cu vieți adunate . 

Silvia Urlih 12.06.2013

SOMN - Silvia Urlih

Am adormit

o clipă

la umbra șoaptelor,

am adormit

și am visat că nu mai sunt,

c-am fost

doar visul

din pocalul gândurilor

ce a zăcut o clipă

pe pământ.

În somn,

mi-a apărut în față

un copil,

fetiță rumenă-mbrăcată în vestală…

m-a luat de mână

și am pornit subtil

să scriem zilele și nopțile

în ora din petală.

Am aranjat petalele-n clepsidra-ntunecată,

nisipul ei

a curs ușor

pe noi…

pe mine,

femeia pârguită-n judecată

pe ea,

fetița născută din trifoi.

Silvia Bya Urlih 10.06.2013