Un
strigăt de frunză
desprinsă
din
toamnă,
mă
cheamă-n pădurea din iana-nflorită,
cu
brațe-nsorite
spre
mine
mă-ndeamnă
să–alerg
spre lumina
în mine
pitită.
Nebunele
nopți
din stepa-nsetată,
petale
de zile-mi întind
sub
picioare,
vor
să-mi deschidă
în ziua-nstelată
,
stropi
de izvor ,
oază
să-mi fie în neuitare.
Frunza
mă strigă,
mă
cheamă
spre
iarnă,
eu o
gonesc în nopți călătoare,
îmi
place aici,
îmi
place în anii
din
toamnă,
dar
vreau,
vreau să
mă-ntorc
în vara
mea
cu mult soare.
Silvia Urlih 08.06.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu