duminică, 2 iunie 2013

NOU RĂSĂRIT - Silvia Urlih


Ochii palmelor mele,
crescuți
din câmpie,
îți desenează trupul
cu trupu-mi răscolit,
te scriu pe cer cu soare,
te sorb
cu frenezie,
să îmi rămâi pictat
pe sânul necosit.

Pleoapa buzelor mele,
scântei-n asfințit,
ți-acoperă tot trupul
se plimbă-n necernit,
te ning,
te plouă,
te șterg cu mir sfințit,
te cheamă lângă ele ,
să fim nou răsărit.

Cu părul meu
ca spicul
te învelesc în șoapte,
mirosul cărnii mele
te-mbată
în absint,
încătușați de lună,
uniți de dalba noapte,
uităm
că răsăritul
ne cheamă-n răsărit.
Silvia Urlih 02.06.2013

Un comentariu:

  1. cuvântul e de vină
    ne cheamă spre zenit-
    căci se încurcă-n zise
    şi e nefericit!

    RăspundețiȘtergere