Cineva
și nu știu cine,
croșetează cu secunde,
sacul cu-amintiri
neșterse
mi-l cosește de ciulini,
norii negri mi-i tot ia din desagă
și-i ascunde
într-un loc numit
acasă,
unde
nopțile sunt crini.
Cineva
și nu știu cine,
cerne soare,
cerne ploi,
cerne spicul ros de vremuri,
cerne păsări
și izvoare,
ne gătește cu beteală,
ne golește… suntem goi,
ne îmbracă în dorințe,
viața Lui
ni-i la picioare .
Cineva
și nu știu cine,
m-a văzut fără de zbor,
mi-a-ncrustat pe umeri
viață,
sânge
n-a curs nici un pic,
peste suflet mi-a pus trup,
mi-a mai pus și-un strop de
dor,
m-a stropit cu apa vie,
din pământ
să fiu iar
spic .
Silvia Urlih 05.06.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu