VIEȚUIM PRINTRE VII - Silvia Urlih

Mai murim o secundă,

mai murim înc-un an,

mai murim printre frunze

de albastru

castan,

mai murim înc-o clipă,

mai murim înc-un veac,

mai murim o uitare,

când

uitarea-i un fleac.

Mai murim într-o vară

și-ntr-o iarnă murim,

mai murim printre ramuri

când

uităm să trăim,

mai murim primăveri,

le ucidem zâmbind,

mai murim printre ape,

prin ocean

înotând.

Mai murim într-un azi,

omorâm înc-un mâine,

mai murim printre ani

căutând

colț de pâine,

mai murim într-o seară,

o ucid insomnii,

mai murim

fără noi,

viețuim printre vii.

Silvia Urlih 29.01.2018

SAU E NIRVANA ?! - Silvia Urlih

Sunt pelerin

pe drum cu pietre,

pășesc pe vârfuri,

îmi e teamă

să nu strivesc covor

de fluturi,

să nu rănesc vreo floare rară,

sădesc

magnolii peste dealuri

să-mi fie darul

de la „vamă”

mi-e teamă

să nu-mi frâng izvorul,

să nu-mi fiu noaptea mea

din seară.

Sunt un străin

pe drum cu stele,

cobor

sau urc

pe stânci tăioase,

mă reîntorc la mal de mare

cu valuri

să îmi spele rana,

adorm un pic în câmp de maci,

mă-mbrac

în voaluri de mătase,

mă-ndrept tăcută către

„Poartă”…

sunt eu,

ești tu,

sau e

nirvana ?!

Silvia Urlih 25.01.2018

IUBESC VIAȚA ! - Silvia Urlih

Iubesc

soarele și luna,

iubesc

cerul și pământul,

iubesc

râul și câmpia,

iubesc

lanul plin de maci,

iubesc

marea, iubesc floarea,

iubesc

soarta, iubesc vântul,

te iubesc pădurea mea,

deși uneori îmi taci.

Te iubesc lume a mea, te iubesc cu relele,

te iubesc om pământean, te iubesc, deși ești rău,

te iubesc, omule bun și îți dărui stelele,

te iubesc, dușman al meu deși vrei să-mi fii călău.

Iubesc

munții și câmpia,

iubesc

pomul și izvorul,

iubesc

tot ce mă-nconjoară,

deși ura mă omoară,

iubesc

cântul și doinitul,

iubesc

plânsul, iubesc dorul,

iubesc gândul,

sufletul,

iubesc viața ce mi-i seară.

Silvia Urlih 25.01.2018

SĂ NU LAȘI FLUTURII SĂ PLÂNGĂ - Silvia Urlih

Să nu-mi lași lacrima să curgă,

ajut-o să se ofilească,

să nu-mi lași pomul fără floare,

să nu îl tai din rădăcină,

să nu faci cuib de cuci în ramuri,

iubirea,

las-o să-nflorească,

să nu te joci de-a viața noastră,

căci

luna este fără vină.

Să nu-mi lași cerul fără stele,

iar soarele

nu mi-l umbri,

să nu stringi felinarul nopții

când somnul îmi va fi plecat,

să nu lași caii să alerge fără căpăstru

printre vii,

să nu lași fluturii să plângă,

căci plânsul

îți va fi păcat.

Să nu lași ploile s-alerge,

să nu lași soarele să plece,

să nu lași lumea să orbească de fericirea

ce mi-o dai,

să nu stingi flacăra ce arde,

cu  gheață

sau suflare rece ,

s-alungi pustiul dintre noi,

să fim ca îngerii

în rai.

Să nu laș floarea ca să plângă,

căci plânsul îți va fi izvor,

să nu o rupi din rădăcină,

durerea ei

te va durea,

să nu-i rupi frunza

și nici floarea

căci rana ei îți va fi dor.

să nu o scoți din lumea ei,

căci lacrima-i te va tăia.

 Silvia Urlih 24.01.2018

AM OBOSIT SĂ… Silvia Urlih

Am obosit

să zbor printre păduri uscate,

am obosit

să strâng vreascuri

pe care să le transform

în flacără,

am obosit

să fiu regina

ce-și hrănește matca,

am obosit

să zbor dincolo de nori

și

să mă întorc

fără de răsuflare

și

să mă uit

fără de glas,

la cer .

Până când Doamne,

atâta pădure fără pădure ?!

Până când Doamne,

atâta pădure fără verde ?!

Până când Doamne,

atâtea vreascuri

bune doar

de pus pe foc?!

Silvia Urlih - 20.01.2018

MURIM ÎNCET, DEȘI TRĂIM - Silvia Urlih

Și mori,

puțin câte puțin,

când crezi că viu trăiești,

când simți

durerea pașilor ce merg

printre spini,

când te desparți

ca apele spre vărsare,

dar

îți trăiești destinul.

Alegi prea mult

sau prea puțin din viață,

te vinzi pe trei bani,

sau,

nu te vinzi deloc,

ci

aștepți să fii găsit,

spic de grâu

 între spini.

Murim încet, deși trăim.

Silvia Urlih - 20.01.2018

SĂ-MI AFLU AFLAREA - Silvia Urlih

Mă-nvârt între două gânduri

ca-ntre două lumi pe care le cunosc,

trupul îmi umblă printre zile,

rotesc pământul între două nopți,

să-mi aflu aflarea.

Între două zări necaz am aruncat,

 între două patimi

m-am tot căutat,

mi-am așezat trupul 

în două cuiburi de păsări migratoare.

Între două valuri cânt

cu păcatele întregii lumi pe umeri,

pentru iubire.

Nu sunt mac rătăcit printre spice,

 sunt lan de grâu nesecerat de ură.

Silvia Urlih - 19.01.2018 

VIAȚA, O PARADĂ - Silvia Urlih

Călătoresc

ninsori prin gând,

topesc ghețarul trupului,

sunt surghiunită în decembre,

dar sufletul

îmi e în mai,

sunt primăvară rătăcită printre plutirea

fulgului,

ascult doinirea vieții mele

ce-mi cântă blând,

din vechiul nai.

Din palmă-mi crește-un trandafir,

dar rădăcina

încă strânge,

cu spinii lui m-au zgâriat,

iar rănile încă mai plâng,

mi-s plină de ciulini și spini,

pe trup

îmi curge râu de sânge,

mă dor durerile ce-au fost,

dar le zidesc

copac în crâng.

Mi-e dor

de primăvara mea,

ce-i sechestrată-n colț de cer,

bătătoresc cărări de veri

prin dune albe

de zăpadă,

mă-nghesui în valiza vieții,

mă vreau afară,

în eter….

pășesc tiptil spre sanctuar,

pășesc,

căci viața mi-e paradă.

Silvia Urlih 17.01.2018

RENASC ȘI NASC DINTRE IZVOARE ! - Silvia Urlih

Sunt

doar un punct în univers,

sunt bob

prin firul de nisip,

s-a-ntors clepsidra

şi-am picat

cristal de lacrimă albastră,

sunt fir de praf

din fruntea arsă

a aştrilor pierduţi

prin neguri,

sunt frunză albă ce-a căzut,

din pomul

cu păcat de trup.

Sunt lampa lunii,

luminez,

ulei de visuri

ard în ea,

parfum de trandafir

îmi sunt,

ce plouă rouă

de iubire,

sunt praful stelelor ce-au ars,

sunt colb de lună

scuturat

de valul mărilor albastre,

îmi sunt copil

la sân de fluviu.

Sunt vad

şi apa din visări,

mă scurg pe albia-nserări,

îmi curg izvor

din visul meu

pe vadul roşu din amurg,

sunt crâng

cu cetine-n amurg,

renasc

și nasc dintre izvoare,

sunt mac

uitat de vijelii

ce nu se rupe

când îl doare.

Silvia Urlih 16.01.2018

URSIT, SAU ÎNCERCARE ?! Silvia Urlih

Se-adună picături în pumni,

se zbat ca aripă rănită,

s-au rupt

din trupu-mi înghețat de roua

ce a nins prea mult,

s-au rupt

din broderia minții

ce-a stat prea mult timp

umilită,

sunt gânduri

ce se luptă-n mine,

le-aud și plânsul

în tumult.

Sunt,

un decembrie etern,

o gheață care-și vrea aflarea,

zăpada troienește-n mine,

dar,

dor îmi e de primăvară,

pe creștet

mi-anghețat și spicul

ce-n miez de vară-și știe

starea,

îmi vreau ursitul pe pământ,

nu vreau să mor

fără de vară.

Îmi înfloresc cărări de vise,

mă-ntreb de-i bine

s-au de-i rău,

el îmi respiră a iubire,

eu,

mă împiedic de cărare,

el îmi șoptește-a primăvară

și,

mi-e trimis de Dumnezeu,

o fi,

n-o fi,

mi-e a-ntrebare,

îmi e ursit, sau încercare ?

Silvia Urlih 15.01.2018

UN SÂMBURE-NFLORIT - Silvia Urlih

Ating timid

un sâmbure-nflorit,

îl șterg

de praful adunat de valuri înspumate,

îl curăț

 precum vinovatul fără vină

de vinovățiile lumii,

mă-nclin umil la vânt

să nu mi-l spulbere

uraganul gândurilor

înnegurate de uri și orgolii.

Dospesc un gând frumos,

rămas uitat

în sufletu-mi curat

și nu mă duc

nici în sus

și nici în jos,

rămân plutind în

Univers ,

dorind

un sâmbure-nflorit

din mine și

din tine !

Silvia Urlih 15.01.2018