miercuri, 24 ianuarie 2018

SĂ NU LAȘI FLUTURII SĂ PLÂNGĂ - Silvia Urlih

Să nu-mi lași lacrima să curgă,
ajut-o să se ofilească,
să nu-mi lași pomul fără floare,
să nu îl tai din rădăcină,
să nu faci cuib de cuci în ramuri,
iubirea,
las-o să-nflorească,
să nu te joci de-a viața noastră,
căci
luna este fără vină.

Să nu-mi lași cerul fără stele,
iar soarele
nu mi-l umbri,
să nu stringi felinarul nopții
când somnul îmi va fi plecat,
să nu lași caii să alerge fără căpăstru
printre vii,
să nu lași fluturii să plângă,
căci plânsul
îți va fi păcat.

Să nu lași ploile s-alerge,
să nu lași soarele să plece,
să nu lași lumea să orbească de fericirea
ce mi-o dai,
să nu stingi flacăra ce arde,
cu  gheață
sau suflare rece ,
s-alungi pustiul dintre noi,
să fim ca îngerii
în rai.

Să nu laș floarea ca să plângă,
căci plânsul îți va fi izvor,
să nu o rupi din rădăcină,
durerea ei
te va durea,
să nu-i rupi frunza
și nici floarea
căci rana ei îți va fi dor.
să nu o scoți din lumea ei,
căci lacrima-i te va tăia.

 Silvia Urlih 24.01.2018

2 comentarii:

  1. Vă admir creația !Eu scriu versuri şi proză scurtă în dialect bănățean. Am citit poezie modernă, dar am întâlnit doar versuri sterile,axate pe metafore "rebusistice".În versurile d-voastră se găsește toată delicatețea ce sălășluiește în inima unei ființe feminine...

    RăspundețiȘtergere