Se-adună
picături în pumni,
se zbat
ca aripă rănită,
s-au rupt
din
trupu-mi înghețat de roua
ce a nins
prea mult,
s-au rupt
din
broderia minții
ce-a stat
prea mult timp
umilită,
sunt
gânduri
ce se
luptă-n mine,
le-aud și
plânsul
în
tumult.
Sunt,
un decembrie etern,
o gheață care-și vrea aflarea,
zăpada troienește-n mine,
dar,
dor îmi e de primăvară,
pe creștet
mi-anghețat și spicul
ce-n miez de vară-și știe
starea,
îmi vreau ursitul pe pământ,
nu vreau să mor
fără de vară.
Îmi înfloresc cărări de vise,
mă-ntreb de-i bine
s-au de-i rău,
el îmi respiră a iubire,
eu,
mă împiedic de cărare,
el îmi șoptește-a primăvară
și,
mi-e trimis de Dumnezeu,
o fi,
n-o fi,
mi-e a-ntrebare,
îmi e ursit, sau încercare ?
Silvia Urlih 15.01.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu