FIICĂ A SERII - Silvia Urlih

Din noapte

se naște

o fiică a serii,

mireasă de soare îndrăgostită,

cu flăcări

își plânge durerea durerii,

de soartă

c-a fost părăsită.

Cunună de spic

pe frunte

ea poartă,

în plete crenguțe de soare

și lună,

conduri

din fărâme de soartă,

brățări

din a ploii furtună.

Privește spre soare ,

privirea îi plânge,

în noapte aleargă

pe dealuri uscate,

aripa-i moare,

 în ramuri își frânge

visările-n gânduri uitate.

Mireasă a soarelui

în straie de nouri

nu-ți plânge iubirea ,

așteaptă lumina!

soarele-i sus,

te-așteaptă

cu doruri,

în casa cu lună

să-ți pună cununa.

Cu pletele-n vânt,

pe vânt asfințită ,

aleargă

spre soare

cu el să renască…

ea știe

că lui i-e mireasă sortită,

în ieslea din munte

să se iubească.

Silvia Urlih 26.05.2012

TRĂIESC ÎN TRĂIRE - Silvia Urlih

Prin sângele meu

seva vieții aleargă,

în ochi

doi luceferi albaștri privesc,

în suflet

speranțe-n vârtej

se dezleagă…

Trăiesc în trăire… dacă iubesc ?

Prin plete

căruntul ninge-n cascadă,

izvoare de nori

cântând se topesc,

în soare ,

chipul lumii vrea să se vadă.

Iar eu trăiesc…trăiesc și iubesc !

Prin piele

copaci înverziți mă pictează

pe stânci

flori de nuferi își caută locul,

cu zări violete

iubirea valsează.

Iar eu trăind, îmi aflu sorocul!

Prin buzele mele

zâmbirea zâmbește,

din zâmbetul muzei

cuvinte –nfloresc…

iubirea  mă vede,

și îmi șoptește :

Trăiește-n trăire!

iar eu 

iubesc și trăiesc.

Silvia Urlih 23.05.2012

CE AR FI FOST ?!- Silvia Urlih

Ce ar fi fost …

dacă n-aș fi de veacuri ,

dacă n-aș sta

cu tot ce-a fost la sfat?

de mă pierdeam

în taina unor lacuri,

din raza florii–n care m-am visat ?

Ce ar fi fost …

de n-aș mai fi câmpie,

dacă tristețea vântului

aș fi ?

și hoinărind

pe-o zare argintie

aș arde-n focul care m-ar iubi ?

Ce-ar fi…

dac-aș trăi

amurgul dimineața

și n-aș trăi

în viață nici un pic

și-aș spune hotărât

cum spune ceața:

de dragul vostru

nu mă mai ridic !

Ce-ar fi …

un fir de praf

în valul mării?

ce-ar fi dacă n-aș pierde

tot ce am iubit

și n-aș iubi

pământul învierii

în care Tatăl Nostru

m-a sădit.

 Silvia  Urlih 23.05.2012

EȘTI TU, SUNT EU

Sunt floare, ești cântec înmiresmat

Ești floare, sunt îngerul tău pereche

Sunt eu, ești tu, suntem val înspumat

Ești tu, sunt eu, pictați pe icoana străveche.

Sunt cântul viorii, ce-n balada iubirii valsează

Ești flautul vieții ce cheia iubirii deține

Sunt luna, ești soare , suntem  simbioză

Ești tu, sunt eu, suntem perechi divine.

Sunt înger venit din povești descântate

Ești inorog cu aripi și stea albă în frunte

Sunt iarba, ești pom, pornim împreună departe

Ești tu, sunt eu, suntem uniți în  munte.

Suntem uniți de natură, de rai, de izvor

Uniți de cercul de foc din răspântii de rug

Tu mă cauți, eu te aștept , sunt dorul din dor

Ce ne desparte, va arde… te aștept,… nu mai fug.

Silvia Bya

SURÂSUL DIN ȘOAPTE

Sunt lumina oglinzii răsfrânte

Pe chipul tău verde de dor

Alină-ți durerea din aripi frânte

Cu apa vieții din susur  izvor.

Sunt vântul din pletele tale

În poeme de gând te îmbrac

Îți cânt pe strune de jale

Pe note-mblânzite venite din veac.

Sunt strigarea tăcută din noapte

Chitării alean îi pun pe strune

Tăcut mi-e surâsul din șoapte

Cânt lumii cât încă mai am ce a spune.

Sunt lacrima nopților dulci

Obrajii ți-i spăl cu credința din tine

În dansu-ți feeric de pleci să te culci

Să nu uiți ! să cânți, să dansezi,să urci spre bine.

Sunt floare pe buzele tale zâmbind

Boboci de magnolii pe chip sunt pictați

Trăiește! în viață învață trăind

Ca florile iernii în nori nepătați.

Silvia Bya

ÎNGER CU ÎNGER - Silvia Urlih

Un înger

aleargă în toamna pustie

în ploaie de soare

să-și piardă apusul…

e înger

ce-n ploaie așteaptă

să-și fie…

întrebarea nepusă

să fie nespusul.

Un înger

privește-n oglinda-nghețată,

oglinda-i zâmbește

cu ochi-i de mag,

l-apucă de mână

și pleacă

în viață,

cu îngerul geamăn

din pădurea de fag.

Un înger cu înger,

o singură soartă,

o aripă-n zbor

îi unește

pe veci,

destinul îi leagă,

spre ceruri îi poartă,

să-i ducă departe

de apele reci.

Un înger

își caută

aripa frântă,

o vede alături,

dar teamă-i de ea,

cu leacuri albastre

încet

o descântă…

aripa frântă

a fost ieri…

a mea.

 Silvia Urlih 21.05.2012

SIMȚI FOCUL ? de Silvia Urlih

Simți

sufletul cum arde-n pământuri?

Simți

flacăra iubirii ce crește din mări ?

Simți

lacrima ce-ți spală gândul din gânduri ?

Speranța vieții o vezi,

rătăcind

pe cărări ?

Simți

cum din suflet nuferi albi te-nconjoară,

roua apei

cum arde cu flăcări de gheață,

cum pe scara iubirii

în tine coboară

dulce fior

al dragostei

de viață ?

Simți

cum din foc peste foc te înalți,

cum pe jar de dorinți

în dorinți te aduni,

când te rogi,

pe obraji

îți ard lacrimi fierbinți

și te spală de dor,

când alergi

prin furtuni ?

Simți

cum în liniștea serii te clatini,

cum cazi

sub povara greșelii toride,

din genunchi

cum pornești printre patimi…

și te rogi,

semănând lumânări

fremătânde ?

Simți

cum prin rugă spre rugă te urci,

la altarele porții

unde îngeri

te așteaptă…

te-așteaptă-n pridvorul

cu vorbe adânci…

focul din tine de-auzi,

mai urci

înc-o treaptă

Silvia Urlih - 21.05.2012

LĂSTARUL FLORII

Sunt eu, lăstarul florii ce răsare

din raza lunii ce se pierde-n infinit ?

Sunt eu , copilul mărilor din zare

Ce se înaltă spre zenit ?

Sunt eu, petala zorilor din noapte

ce plămădit-am fost din fir de stea?

Sunt eu, cuvântul ce se naște-n șoapte

înmiresmată în parfum de albăstrea ?

Sunt eu, crinul săpat în stâncă

ce crește liber, solitar dintr-un izvor ?

Sunt eu, copilul vieții ce se-aruncă

îmbrățișat de valuri , înotând în dor?

Sunt eu, liana ce s-agață de lumină

și urcă liber spre pădurea crudă ?

Sunt eu , un suflet ce se cheamă în surdină

însă ?

Sunt eu… doar eu ce a ales să zburde

Prin undele din valuri și nisip

Printre copaci și flori, prin vorbe surde,

Prin viață, spre destin , pictându—se în anotimp.

 Silvia Bya

SPERANȚE SĂ BRODEZ - Silvia Urlih

Sunt umbră

sau

poate sunt un trup ?

mă legăn,

mă pierd în desfătări divine,

m-anin de frunzele ce cad ,

încerc

să nu mă rup sub greutatea gândului

ce arde-n mine.

Sunt oare vis ?

mă scol plângând în noapte,

mă pregătesc la sfinți să dau socoată,

ei mă așteaptă,

îmi cântă ,

mă-nvelesc în șoapte,

îmi spun să mă trezesc,

căci

nu mai sunt uitată.

Un înger s-a trezit,

m-a luat de mână,

spre zări albastre am pornit în promoroacă,

m-a sfătuit

să fiu un om ,

să fiu lumină,

să fiu un suflet

ce nu mai trebuie să tacă.

Cu lacrimi reci mă scol spălând pământul,

cu fericirea-n suflet plâng ,

nu cercetez,

cu umbrele mă-ndemn să duc cuvântul

spre lume,

cu viitorul

speranțe să brodez.

Mă-ntrec în gânduri

cu îngerii

ce-mi spun,

că-n liliacul de la Poartă-i mir

sfințit,

mă-mbrac în frunza lui,

cununi din el

îmi pun…

îngenunchez și tac...

sunt drumul ce-mi va fi sfârșit.

Silvia Urlih - 20.05.2012

ERAM… - Silvia Urlih

La început,

am fost cuvântul vremilor aride,

la început

cu vorbe grele m-am jucat,

eram

în zorii dimineților timide,

un prunc

un omuleț plăpând, neașteptat.

Pe vremea când

doar scrijeleam cuvinte,

eram un fulg,

ușoară ca un vis nescris,

scoteam din frunze veștede

aducerile-aminte

ascunse –adânc

de gând în norul meu din vis.

Eram în vis

o mică floare părăsită,

eram în fața casei mele

stâncă mută,

vorbeam cu gândul

din ceața neumbrită,

vorbeam de vremea mea

din ziua nenăscută.

La începutul vremilor

din timp venite,

eram un gând…

doar un surâs nescris,

cu zâmbete și dans am scris

în cărți cernite

cuvinte dornice…

și am ieșit

și m-am născut

din vechi abis.
Silvia Urlih 25.05.2012

PLÂNG LUMÂNĂRILE

Plâng lumânările o dată cu tine , pelerinule

Se-nmoaie sub greutatea păcatelor tale

Lacrimi de foc se scurg , luându-ți dorurile

Îzvorul sfânt ,descătușează înlănțuirea-n zale.

Plâng lumânările, se topesc sub păcate

Curg râuri de lacrimi, izvorând din izvor

Cu inima grea vii, îți iei crucea –n spate

Lași locului sfânt plânsul pictat în pridvor.

Plâng lumânările, se-nmoaie, se scurg

Cu  focul lor izvorul sufletului îl spală

Vii din dimineață, pornești spre amurg

Fără dureri, suferință, lacrimi, sau boală.

Plâng lumânările cu lacrima din tine

Tu te purifici prin rugăciuni adânci

Lanțul durerilor nu te - or mai ține

Căci focul din ele rămâne uitat între stânci.

                                                                                    

Plâng lumânările pe struna inimii frânte

Tu, călătorule, vii , pleci… de fericire plângi….

Lasă-ți durerea, lasă-ți aripa să cânte

Pornește spre viață , nu te opri.Ai să învingi !     

(Sursa de inspirație-La izvorul tămădurii-Arsenie Boca)

Silvia Bya

PETALA VISĂRII

În bratele Tale sunt floarea ce plânge-n tăcere

În brațele Tale durerea mă arde cu lacrimi,

Mă doare …viața mi-ai pus la presare     

Mă doare, ajută-mă, ajută-mă să uit de patimi.

În bratele Tale polenul se scurge–n clipită

E verde și negru și alb în juru-mi , demult

Vreau să fiu vie , să nu mai fiu biciuită

Să ies, să fug,  să uit de-al vieții tumult.

Mă văd , vechea mărgea din oceanul de sticlă

Pe valuri plutind spre imensul abis 

In juru-mi e negru, e o perdea de pâclă

Ajută-mă să mă trezesc, ajută-mă s-ajung la vis.

În mâna Ta mi-e sufletul floare rănită

În mâna Ta se scurge alene seva uitării

Pe chipul meu inima-i tristă, părăsită

Dar în privire se așterne petala visării.

Scrisă la 2,40, noaptea de dinaintea întâlnirii cu Arsenie Boca 17/05/2012

Silvia Bya Urlih

LUMÂNAREA TIMPULUI

Dansez în flăcări ce ard la braț cu apa

Plutesc pe aripi de cântec divin

Mă topesc în arderi, închid pleoapa

Mă visez aevea în anii ce vin

Lumânarea timpului se stinge-n tăcere

Eu mă topesc arzând pe rugul iertării

Amintiri zburdă, strivindu-se-n cădere

Clipe se sting , se mistuie-n ceara uitării.

Lacrimi de vis pe obraji vin din trecut

Mă scaldă în trecerea vieții prin ani

Ziduri se sparg , se adună-n nisipul cernut

Miresmele vremii se flutură-n flori de castani.

Sunt foc, focul ce stinge uitata uitare

Cu cenușa trecutului mă plouă ades

Gândul venirii–n plecare mă doare

Sfârșitul e-aproape, îmi spune că mâine-am să ies..

 Silvia Bya Urlih

CHIP PASTELAT- Silvia Urlih

Sunt, una  într-o lume, o alta-n altă lume,

ce caut ? unde sunt ? de ce mai sunt ?

poate că întrebările își vor găsi un nume,

poate că toate își au rostul, aici pe pământ.

Sunt una eu, altul îmi este sufletul,

pe chip se pastelează în culori divine

iubirea, dăruirea, cântecul,

ce din interiorul unei inimi blânde vine .

Sunt eu, sau poate sufletul ce cântă,

cântă tristețea, sau fericirea nefirească

dar voi vedeți un chip ce vă încântă,

căci nu va las să știți ce este dincolo de mască.

Mi-am desenat un chip încântător, senin,

în trup țin încuiat cu lacăte mult dor,

aveam dureri… dar azi le-am spus AMIN

căci voi păși zâmbind spre-al vieții alb covor.

Silvia Bya Urlih

DACĂ TE CAUT

Și dacă te caut

În cerul verde, înstelat

Nu te găsesc…

Căci ești în cântecul brodat

Și dacă te caut

În durerea dorului chemat

Nu te găsesc…

Căci ești cristalul nestemat

Și dacă te caut

În nopțile de vară

Nu te găsesc…

Căci te-ai pierdut în seară

Și dacă te caut

În marea înspumată

Nu te găsesc…

Nu vei fi...niciodată

 Silvia Bya Urlih

DESCHIDE-ȚI INIMA…ALEGE !

Ești suflet iubit de Dumnezeu

Ești suflet minunat, fermecător, divin

Nu te mai întreba : Cine sunt eu ?

Lasă amintirile să vină … așa cum vin.

Nu te mai întreba : De ce sunt pe pământ?

Nu te certa … ia viața doar așa cum e

Acceptă să te îmbrățișeze Dugul Sfânt

Lasă-l să te îndrume, ia-l aici , cu tine.

Te-ntrebi câteodată , de unde vii…

Te-ntrebi unde te duci, când e sfârșitul

Visezi în nopțile tărzii

Că vei lua cu tine amintirile ...vei lua totul.

Când te-ai născut, nu fost-a liberul tău arbitru

Ai venit aici doar să respecți o lege

Legea nescrisă..trebuie să-nfăptuiești Cuvântu

Tu doar deschide-ți inima..ALEGE !

 Silvia Bya

COLINDE DE IUBIRE - Silvia Urlih

La masă stau

cu mine

și al meu Dumnezeu,

citesc în ochii Lui

enigma cerului,

ascult tăcută gândul

mut

din curcubeu

caut să îmi găsesc

miezul sufletului.

În jurul meu

aleargă icoanele-n culori…

e-atâta roșu,

galben, albastru, violet…

aș vrea în suflet

să-mi aprind

lumini de sărbători,

iubirea Lui să mă învețe

al vieții alfabet.

Sunt eu cu mine

și cu Domnul meu…

la masa mea

e raiul

ce curge din izvor,

clipa a stat în clipă

a ancorat la cheu,

iar mie nu mi-e frică,

căci El mi-e ajutor.    

Colinde de iubire mă plouă

și mi-e bine,

covorul meu de vise

se-așează

sub picioare ,

sunt eu la masa mea

sunt eu

și al meu sine,

suntem cu Dumnezeu ,

nimic nu ne mai doare.

Silvia Urlih - 13.05.2012

RONDELUL OCHILOR ALBAȘTRI

Sunt vioreaua ta cu ochi albaștri

Albastru mi-e sufletul înmugurit

Tu mă stropești cu praf de aștri

Eu mă ridic , din cel trecut ciobit.

Sunt vioreaua ta, am înflorit

Sunt vioreaua ta cu ochi albaștri

Tu lângă mine ai îmbobocit

Eu lângă tine ies dintre sihaștri

Sunt vioreaua ta, a ta mireasă

Cununa florilor mi-ai strâns în plete

Tu m-ai făcut a ta crăiasă

Eu te voi face să plutești printre comete.

Alături de vioreaua ta cu ochi albaștri

 Silvia Bya

NU MAI AM TIMP - Silvia Urlih

Nu mai am timp

să răstorn anotimpul,

am obosit

să brăzdez înc-un an,

am obosit

să mă lupt cu timpul

ascuns în trupul de castan.

Nu mai am timp…

clipa se stinge,

clepsidra se scurge,

nisipul se cerne ,

curg gânduri ,

nimic nu le-ajunge

în fuga lor prin ape terne.

Nu mai am timp

să m-ascund în secunde

nu mai am timp

să rătăcesc,

timpul mă vede,

mă vede oriunde,

mă scoală din somnul 

pământesc.

 Silvia Urlih 11.05.2012