Simți
sufletul
cum arde-n pământuri?
Simți
flacăra
iubirii ce crește din mări ?
Simți
lacrima
ce-ți spală gândul din gânduri ?
Speranța vieții
o vezi,
rătăcind
pe cărări
?
Simți
cum din
suflet nuferi albi te-nconjoară,
roua apei
cum arde
cu flăcări de gheață,
cum pe
scara iubirii
în tine
coboară
dulce
fior
al
dragostei
de viață
?
Simți
cum din
foc peste foc te înalți,
cum pe
jar de dorinți
în
dorinți te aduni,
când te
rogi,
pe obraji
îți ard
lacrimi fierbinți
și te
spală de dor,
când
alergi
prin
furtuni ?
Simți
cum în
liniștea serii te clatini,
cum cazi
sub
povara greșelii toride,
din
genunchi
cum
pornești printre patimi…
și te
rogi,
semănând
lumânări
fremătânde
?
Simți
cum prin
rugă spre rugă te urci,
la
altarele porții
unde
îngeri
te
așteaptă…
te-așteaptă-n
pridvorul
cu vorbe
adânci…
focul din
tine de-auzi,
mai urci
înc-o
treaptă
Silvia Urlih - 21.05.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu