Sunt umbră
sau
poate sunt un trup ?
mă legăn,
mă pierd în desfătări divine,
m-anin de frunzele ce cad ,
încerc
să nu mă rup sub greutatea gândului
ce arde-n mine.
Sunt oare vis ?
mă scol plângând în noapte,
mă pregătesc la sfinți să dau socoată,
ei mă așteaptă,
îmi cântă ,
mă-nvelesc în șoapte,
îmi spun să mă trezesc,
căci
nu mai sunt uitată.
Un înger s-a trezit,
m-a luat de mână,
spre zări albastre am pornit în promoroacă,
m-a sfătuit
să fiu un om ,
să fiu lumină,
să fiu un suflet
ce nu mai trebuie să tacă.
Cu lacrimi reci mă scol spălând pământul,
cu fericirea-n suflet plâng ,
nu cercetez,
cu umbrele mă-ndemn să duc cuvântul
spre lume,
cu viitorul
speranțe să brodez.
Mă-ntrec în gânduri
cu îngerii
ce-mi spun,
că-n liliacul de la Poartă-i mir
sfințit,
mă-mbrac în frunza lui,
cununi din el
îmi pun…
îngenunchez și tac...
sunt drumul ce-mi va fi sfârșit.
Silvia Urlih - 20.05.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu