Ți-e viața un mărginit glob de cristal
Trăiești cu spaima că se poate sparge
Ți-e groază că te va prinde marele val
Trăiești cu teama că-n hău te poate-atrage
Te naști la umbra marelui copac, lăstar.
Te alăptezi din frunzele-arămii
Primești din sevă, apa vie de la el în dar
O nouă viață, un început din toamnele târzii.
Ești ocrotit de globul de cristal cu mângâieri
Cu umbra lui te apără de arșiță
De vânturi ,vifore , de secetă,de-atingeri,
Să crești , să știi păși cu demnitate-n viață
Crești…globul de cristal se sparge în bucăți
Te vezi un arbor solitar în stepa uscăcioasă
Cu crengile încerci de speranță să te-agăți
Cu frunzele te cauți, te ascunzi în casă.
Ieri, ți-ai clădit un glob…e globul tău
Te chinui să creezi din humă un palat
Te amețește viața, fugi de adâncul hău
Te rogi în stepa vieții ,de arșiță să fii apărat.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu