LĂSTARUL FLORII

Sunt eu, lăstarul florii ce răsare

din raza lunii ce se pierde-n infinit ?

Sunt eu , copilul mărilor din zare

Ce se înaltă spre zenit ?

Sunt eu, petala zorilor din noapte

ce plămădit-am fost din fir de stea?

Sunt eu, cuvântul ce se naște-n șoapte

înmiresmată în parfum de albăstrea ?

Sunt eu, crinul săpat în stâncă

ce crește liber, solitar dintr-un izvor ?

Sunt eu, copilul vieții ce se-aruncă

îmbrățișat de valuri , înotând în dor?

Sunt eu, liana ce s-agață de lumină

și urcă liber spre pădurea crudă ?

Sunt eu , un suflet ce se cheamă în surdină

însă ?

Sunt eu… doar eu ce a ales să zburde

Prin undele din valuri și nisip

Printre copaci și flori, prin vorbe surde,

Prin viață, spre destin , pictându—se în anotimp.

 Silvia Bya