Pe umbra nucului bătrân
îmi sprijin tâmplele
încărunțite
în frunze amintirea s-o adun
să plămădesc în ele
clipe fericite.
Zâmbește către mine nucul solitar
în dimineața-i verde
mă îmbracă
în suflet rădăcini îmi dă în dar
să-mi fie soare
peste promoroacă.
În umbra nucului bătrân
mă pierd
cu toamna mea o dată
în tinerețe veșnic să rămân
cu umbra vieții lui
imaculată.
În trunchiul lui bătrân și obosit,
copilăria
am culcat-o să se-amuze
din somnu-i s-o trezesc în amurgit
când vântul
va doini prin Frunze.
Vechi amintiri am aninat de trunchi
să uit de ele,
să se ofilească…
mă rog la frunze în genunchi
ca bătrânețea sufletului
să mă ocolească.
Silvia Urlih 03.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu