Ce tulbur
mi-e trecutul,
alunecos
pământ…
ce greu
m-am lepădat de iarnă…
cu mine
făcut-am
sacru
legământ,
lacrima
să las,
iubire să-mi
cearnă.
Ce grea e
larma
liniștii
tăcute
ce violet
pământul din descântec !
cânt
astăzi
lumii să
asculte
cântul
tăcut
ce
plânge-n al meu cântec.
Ce
minunat e visul
ce –n
suflet viu mă poartă,
ce alb
mi-e zborul spre zenit,
cândva trăiam
în inima
mea moartă,
azi
liniștea-mi zidesc
în verde
infinit.
Silvia Urlih 17.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu