MĂICUȚEI MELE Silvia Urlih

Ce simți când se deschide cerul din pământ ?

Ce simți când între ceruri, o conduci pe mama ?

Rămân atâtea cuvinte nerostite de descânt

Când îi acoperi ochii cu năframa.

O cauți, o tot cauți printre grădini pustii,

Te rogi la nori să se deschidă , să o găsești acasă,

Nici lacrimă nu ai, s-o chemi printre cei vii

Căci știi că este ,o cruce adormită de mătasă.

O flacără a fost, o lumânare vie peste timp,

A ars pe rugul izvorului din ceruri răsărit,

Clipă cu viață a strâns  în ultim anotimp

Și s-a întors tăcută peste câmpiile de unde a venit.

Cântați chitări, cântați și voi viori,

Plânsul să mi-l acoperiți cu plânsul vostru

Azi, mama a plecat pe drumul dintre nori

să fie lângă cel ce este…. TATĂL NOSTRU….

Nu plângeți, nu vă tânguiți , chitări măiastre

al mamei mele cânt doinit astăzi s-a stins

Ea lângă îngeri e chemată, în casele albastre

Să locuiască la sânul cuprinsului de necuprins.

Silvia Urlih 10.09.2012