IARTĂ-MĂ DOAMNE ! Silvia Urlih

În albul dimineții

ce încă mai trăiește,

înot în lacrimi,

sufletul mi-e trist…

cu roua ce din verde

izvorăște,

trupul

mi l-aș sculpta în ametist.

În toamnă ,

sufletul mi l-aș ucide

să uit de mine,

și de toate,

Poarta lumânării să o pot deschide,

să duc la Domnul

clipele-mi săpate.

De-atâtea patimi, inima mi-a stat,

sângele–n ea înzăpezește,

pe câte doruri mai am de-ngenunchiat

s-ajung la Domnul meu, ce mă iubește!?

În lacrima din rouă ce mă doare,

mă arde-o rugăminte,

mă apasă…

cu mine Domnul meu

să ai răbdare

nu mă uita,

știu că de mine îți mai pasă…

De câte ori am fost îngenunchiat

m-ai sfătuit

că trebuie să trăiesc,

mi-ai spus

că viața nu este un păcat

și pentru toate astea,

îți mulțumesc !

Acum,

când dimineața mă-mpresoară,

rugă spre Tine-aduc cu îndurare….

TU ,…

fă ca sufletul să nu mai doară…

îngenunchez,

îți mulțumesc

și-ți cer iertare.

  Silvia Urlih 03.09.2012