La răscrucea dintre timpuri,
când clipele
se pierd în umbră de trifoi,
viața se stinge-ncet
în nori
pe câmpuri,
se pierde-n anii
ce nu mai vin
cu noi.
În dimineața primăverii
suntem
copii ce plâng
la piept de mamă,
la sânul ei
am vrea
s-ascundem,
tot ceea ce în viață,
e-mbălsămat
de teamă.
În toamna vieții
zilele
le prindem
în joc de iele-nșelător,
sub frunze sângerii
visăm
să-aprindem,
cu noaptea lumii,
al gândurilor nor.
Când plânge peste noi
și-apunem,
iar sânul mamii
nu îl mai simțim,
un chip de busuioc
în palme
strângem,
în fum de iarnă,
iarnă
să nu fim.
Silvia Urlih 11.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu