Îmi cântă-n suflet cerul
dintre ceruri,
mă mângâie pe creștet
zăpezile din munți,
în inimă
mi se aprinde
lumina din pământuri,
mă-ntinerește vântul
cu pașii lui cărunți.
Mi-e trupul plămădit
din zâmbet și iar zâmbet,
din goana lui prin mine
o clipă se oprește,
îmi ia tristețea
ce o rostea privirea
cu un scâncet
și-mi spune
că timpul meu întinerește.
Știu că sunt
toamnă–n primăvară
și sunt soare,
că mugurii răsar
și înfloresc un asfințit,
că sunt o clipă trecătoare
în răsăritul toamnei
ce peste mine
a venit.
Silvia Urlih 26.09.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu