Înainte să-mi
dau seama, iată-mă cu ghiocei la tâmple. Mă uit in jur….mă uit în spate….revăd
fapte…revăd prieteni… revăd locuri…. mă uit în adâncul sufletului meu și mă întreb :
- mai există copilul din mine ? a
îmbătrânit oare o dată cu mine ? Ce am făcut eu bine, ce am făcut eu rău, ce aș
schimba ? Ce aș lăsa așa cum a ieșit ?
Doamne, Te întreb, am
construit eu ceva de durată în lunga mea viață ? Îmi privesc inima…..ce văd în
ea ? Am învățat să mă iubesc ? Am învățat să iubesc? Am învățat să te iubesc
Doamne? Am învățat să dăruiesc iubirea pe care tu mi-ai dat-o ? Scrutez cu greu
viitorul….este încețoșat ? Am început să învăț sa trăiesc.? Și iar privesc in
spate…Ce am făcut ? averi ? case ? mașini ? fapte bune ?
Nimic din toate astea nu sunt perene….sau poate sunt ? Dar vine vremea să
plec și să las totul în urma mea,așa cum le-am construit……bine sau rău….
Singura mare avere
care rămâne in urmă : –COPIII – Copilul și felul cum am reușit să-l legăn , să-l
cresc, să-l educ…cum am reușit să-l fac să înțeleagă să-și trăiască viața…..cum
l-am învățat să construiască ceea ce eu am început….bine,sau rău, frumos sau
urât…. Doar așa rămâi veșnic tânăr în amintirea ta, în amintirea tuturor, în
amintirea COPIILOR TĂI.....
Mă
uit spre sufletul meu….e fericit ? am făcut ceva și pentru mine ? Mi-am oferit
fericirea pe care o merit , sau poate că nu merit să fiu fericită ? Am luptat,
mi-am depășit limitele…. Am suferit, am tăcut, am înghițit relele….ce am făcut
pentru mine ? Am dăruit ….m-am dăruit….am crescut copii, am ajutat prieteni, am
învățat să-i iert și să-i respect pe cei din jur …. Sunt fericită ? Sunt
împlinită ? Care au fost cele mai fericite clipe din viața mea ?..... Am
fost fericită când am adus pe lume un
copil, am fost fericită când a început școala, când a termita facultatea, când
s-a însurat, când a devenit tată. Sunt fericită când el este fericit. Sunt
fericită când cei din jurul meu sunt fericiți……sunt fericită când mă rog celui
de sus…..
Care au fost cele
mai nefericite clipe din viața mea ? Off….că multe mai suuuunt…
Ce am făcut eu bine,
ce am făcut eu rău,ce aș schimba ? ce aș lăsa așa cum a ieșit ? Nimic nu aș
schimba. Tot ceea ce am trăit a fost la intensitate maximă. Am apăsat pedala de accelerație a vieții și am zburat
spre amurg……, sau spre răsărit…. Poate abia acum încep să trăiesc. Poate că
abia acum , când am pus la punct tot ceea ce mi-am dorit pentru cei dragi mie e
timpul să-mi acord puțină atenție. Aș schimba ceva din felul în care am trăit ?
NU ! Aș lăsa toată viața mea așa cum a fost. Nimic nu a fost întâmplător. Toate
au avut o rânduială. Ce va rămâne în urma mea ? în afară de copii, NIMIC…. Doar
amintiri și fapte. Cine sunt eu ? ! Ce-mi este viața !?
SUNT APĂ
ȘI FOC
Sunt focul
ce cu apă se-adapă,
un foc ce de râu se agață,
sunt foc
ce înoată
în apă,
o apă
ce arde cu viață.
Sunt focul
ce arde în valuri,
sunt valul
ce focuri aprinde ,
sunt apa
ce arde-n adâncuri,
o apă ce
focul în brațe-l cuprinde.
Sunt apă și
foc
într-un val,
apă și foc
în vechi
trup,
sunt semințe
de opal
ce nicicând
nu se rup.
Sunt focul
din margini
de soare,
focul
ce apa nu-l
stinge,
sunt apa
din focul ce
doare,
sunt focul
ce nimic
nu-l atinge.
VIAȚA,
O BALADĂ
E viața baladă
de gânduri nespuse,
baladă
de doruri strânse-n curcubeu,
e viața torent
de lacrimi nescrise
ce urcă lin spre Dumnezeu.
E viața baladă
de plâns în surdină,
baladă
peste durerile-nvinse,
e viața cânt
de mandolină
cu iubiri și vise încă nescrise.
E viața baladă
de zâmbete îndurerate
cu plâns și râs
în tăceri,
cu versuri
în poeme cenzurate,
cu valuri strânse-n munți de dureri.
fragment din cartea „Biserica sufletului meu”- Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu