DIN NOU ”ACASĂ”

Mă uit spre mine și-n șoaptă îmi vorbesc

Mă văd… ce mască hidoasă port pe chip

În negrul suflet văd cum mă lovesc

Cuvintele născute parcă toate în același timp.

Privesc cu milă spre al sufletului meu chin

Mă cert, mă-mpac, îi spun să nu mai plângă

Îngenunchez la rădăcina florii unui crin

Mă rog răul din voi să nu mă mai ajungă.

Privesc spre mine… nu mă mai recunosc

Mi-e sufletul strivit de-o cizmă ce m-apasă

Vorbesc în gând, sunt mută , dar vorbesc

Îl rog pe suflet să mă ia din nou ”acasă”

 Silvia Bya