miercuri, 6 iunie 2012

TE CAUT


Te caut suflete nemuritor
Te caut în piatra împietrită
În foc, în jar, în dulce izvor
Aștept să vii din ziua amurgită.

Aștept cu mine zid să-mi fii
Să mă păzești de adieri rebele
Să mă iubești în toamnele târzii
Aștept să –mi iei din dorurile grele.

Te caut în floarea desfrunzită
În gânduri, în primăveri,în muguri verzi,
Te caut în vara-nzăpezită
Aștept să vii din vechile amiezi.

Te caut,suflete, suflet amărui,
Te caut în cerurile-nchise
Cu cheia lunii vreau tu să descui
Iubirile ce-n mine sunt proscrise.  

Silvia Urlih 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu