Pașii
mă duc
spre
codrul alunului,
florile
lor
îmi
inundă chipul,
în
crâng
mă
așteaptă
zeul
pământului,
să
mă unească
un
timp
cu
timpul.
Acolo,
în
timpul uitării-i o stea,
în
verdele ei
îmi
șoptește să stau,
putere
străbună
albastră
să-mi
dea,
în
ochi,
două
mări să îmi iau.
Frunzele
verzi
îmi
mângâie trupul,
atingerea
lor
mă
trimite
”acasă”…
zbor
,
zbor
cu mine,
cu
sufletul…
mă
văd în frunză,
mă
văd frumoasă.
Clipa
din timp
mă
stânge în chingă…
clepsidra
o-ntorc ,
nisipul
se-oprește…
dezleg
sufletul
în
mine
să
ningă,
să
simt
cum
zăpada
în
mine-nflorește.
Silvia Urlih 28.06.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu