VIAȚA DE DUPĂ
VIAȚĂ
Silvia Urlih
„Viața de după viață” este o carte zguduitoare, scrisă cu
sufletul la gură, într-un ritm alert.
Este cartea care – L mărturisește pe Dumnezeu – Unul în
treime sau Îl mărturisește cu lacrimi de sânge și mulțumire pe Iisus Hristos -
Dumnezeul din noi.
Este una dintre cele mai triste și mai dureroase cărți din
câte am citit în viața mea. Am citit tragedii și drame, plângând de mila
protagoniștilor, dar, apoi, zâmbeam, zicându-mi: „Ajunge! E doar literatură și
totul este gândit așa de autor, pentru a-l impresiona pe cititor. Nu pot exista
oameni care să-l nege pe Dumnezeu! Nu există părinți care să-și urască
într-atât copiii, încât să trăiască o plăcere sadică de a-i bate cumplit, de a-i
insulta gros și dureros! Nu! Nu!! Nu!!!.
Și totuși … exista! Da! Există monștri cu suflet pe care ar
trebui să-l aibă doar omul! Sau sunt oameni fără suflet? Păi se poate?! Se
poate! Da! Pe pământ avem de toate!!
În universul nostru tridimensional și bipolar, totul se
împarte în bine și rău, sublim și abject,
lumină și întuneric, înger și demon, păcat și iertare, adevăr și minciună și … și
……
Și tot aici, la noi, în casa noastră oferită de Mama Geea,
ce ne crește cu dăruire și dragoste, tot și toate au un drum, un rost, un loc.
Nimic nu este lăsat de Dumnezeu la voia hazardului. Nu există întâmplare. Totul
este supus legității divine. Totul este asumare și potențialitate!
Deci, de ce a trebuit ca eu să citesc această carte? Pentru
a-l mărturisi pe Iisus Hristos? Pentru a vorbi despre eroina cărții? Sau pentru
a prezenta cartea? Pentru toate la un loc?
Da! Da! Cred! Sunt convinsă că Iisus Hristos există în
fiecare dintre noi! Că EL e calea către Dumnezeu Tatăl! Că EL ne ajută în toate
situațiile grele, dacă-L rugăm, pentru că este de datoria noastră să ne purtăm
de grijă! Cunosc câteva persoane care, aidoma Silviei Urlih, s-au întors din
moarte luate de mână de Iisus.
Jasmin este un nume cunoscut de toată lumea, din cărțile pe
care le-a scris și prin conferințele pe care le ține în țările în care este
invitată.
Jasmin a aflat de la doctori că are metastaze gradul 4 și
că, deci mai are puțin de trăit. A luat o hotărâre teribilă: să se retragă pe
malul mării și, în singurătate, să se pregătească de plecare. A găsit o casa în
care s-a instalat departe de soț, copii, prieteni… A rămas doar cu Dumnezeu,
trăind în post și rugăciune.
Și au trecut douăzeci de ani… cel care a salvat-o a fost
Iisus Hristos. A scris cărți în care și-a povestit/ mărturisit ieșirea din ghearele
morții. Treptat a reușit să nu mai trăiască prin hrană, ci doar cu apă. În
prezent trăiește doar cu energiile pe care le ia din atmosferă. Și totul a fost
cu putință datorită LUI, Prietenului Nostru Sfânt, Iisus.
Eugenia – pentru mine Jeni, profesoară de istorie, a avut
cancer la gât. A fost operată. La externare i s-a spus: „Ne este greu să vă
spunem, dar, iertați-ne trebuie să vă precizăm că mai aveți două luni de viață.
Aranjați-vă treburile cum credeți dumneavoastră că este mai bine! Iertați-ne! Dumnezeu
să vă aibă în paza Lui!”
Toți știm că va veni cândva clipa aceea, dar, când o afli cu
precizie, devine greu de acceptat! Mi-e imposibil să-mi imaginez ce trăia/
gândea Jeni atunci, dar știu că, ieșind din spital, întrebând „De ce, Doamne!”,
a intrat în prima biserică, a îngenuncheat în fața Lui și a strigat cu toată
ființa:„Salvează-mă! Numai Tu poți înfăptui această minune! Cum l-ai înviat pe
Lazăr, cum ai vindecat atâția bolnavi, vindecă-mă și pe mine!”. Vizavi de casa
ei, s-a construit biserica cu hramul tuturor sfinților români. De atunci, de
peste douăzeci de ani, în fiecare zi, Jeni intră în biserică și îi mulțumește
lui Iisus, pentru viața ei, cea de după viață.
Cristiana…patruzeci de ani….ambii sâni extirpați…poartă
proteză….Are familie, care așteaptă clipa aceea…face citostatice…
Fata ei, Andreea, termină liceul și eu o pregătesc pentru
examenul de bacalaureat, la Limba și literatura română. Îmi spune, plângând
amar, drama mamei și implicit a ei, accentuând: „Cum pot să trăiesc fără mama
mea?!”
„Andreea, spune-i mamei tale să-mi facă o vizită”. Și a
venit Cristiana: înaltă, bine făcută, cu trăsături plăcute, dar cu o sfâșietoare
tristețe în ochi. Da! În ochi i se citea boala aceea cumplită.
Japonezii pun diagnosticul după cercetarea unui fir de păr
sau a ochilor. În Tibet, în trei minute, doctorul mi-a spus lunga listă a afecțiunilor
mele, după ce a privit limba, ochii și mâinile pe ambele fețe. Numai la noi
spui povestea….
I-am spus doamnei că nu știu foarte mulți bolnavi vindecați
prin citostatice. În schimb, știu că s-au vindecat unii cu ajutorul lui Iisus.
Încercați! Nu costă nimic! Trebuie doar să credeți!
I-am dictat formula pe care trebuie să o rostească zilnic de
o sută opt ori și cum să procedeze. Am învățat-o formula pe care și eu o știu
de la Tobias prin care să ne adresam lui Iisus pentru a ne ajuta. Zilnic, de patru
ani, face ce i-am spus. Când s-a dus la comisie, a fost întâmpinată cu
uimire:”Cum tu mai trăiești? Noi credeam că, dacă n-ai mai venit să faci
citostatice, ești moartă!
Cristiana acum citește, muncește, merge la spectacole, râde,
trăiește….Copila, bărbatul, familia, toți se miră. Și, când este întrebată cum
s-a vindecat, răspunde: „Iisus Hristos m-a vindecat!”.
Aceste exemple întăresc ideea cărții: „Dumnezeu face minuni
prin Iisus Hristos, prietenul nostru Sfânt”.
Mărturisindu-l astfel pe Iisus, confirm că tot ce a scris
Silvia Urlih este adevărat.
A fost un copil fără copilărie, a avut o adolescență
chinuită, în tinerețe speranțele i-au fost spulberate, a avut părinți de o
duritate greu imaginabilă, Silvia a cunoscut toate frustrările și a refulat
toate visurile, dar a rămas o luptătoare ambițioasă, tenace.
Rememorarea vieții în carte înseamnă trăirea anilor în altă
durată, cea a fluxului memoriei. În acest fel, se poate totul decanta, iar sufletul,
care a descoperit calea mântuirii, eliberează reziduurile resentimentelor,
creând un spațiu interior de lumina în care să poată sălășlui Iisus Hristos.
Odată instalat Iisus în sufletul și cugetul Silviei, au pătruns în ființa ei
iubirea, iertarea, înțelegerea, pacea. Acesta este drumul pe care trebuie să-l
urmăm, pentru a ne regăsi esența cu care ne-a înzestrat creatorul când ne-a
zămislit după chipul și asemănarea lui.
Sigur este că ființa noastră, în perfecțiunea ei, dispune de
capacități de autovindecare, ce trebuie doar mobilizate, declanșate în procesul
în care noi îl avem ca informație în orice organ și celulă. Calea este
rugăciunea spusă cu inima: „Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-te de
mine, păcătosul”. Se rostește în patru timpi, executând corect și amplu semnul
crucii.
Acest semn, cunoscut pe pământul Daciei încă înainte de
Hristos, are un rol deosebit în armonizarea și egalizarea energiilor Yang și
Yin, cu cele ale cheakrelor celui de al treilea ochi și a cheakrei abdominale,
centru energetic foarte puternic. Prin rostirea cuvintelor se activează și
cheakra inimii. Semnul crucii amintește martiriul lui Iisus, jertfa lui și ne
ajută să-L conștientizăm în ființa noastră ce se încarcă astfel cu energie
benefică. Trebuie să știm că și cuvântul are energie, este energie. Cel mai
încărcat cuvânt este Dumnezeu urmat de numele lui Iisus Hristos, al Sfântului
Duh, al Maicii Dumnezee și apoi al îngerilor. Cum boala este o dereglare a
energiilor, prin rostirea cuvintelor și semnul crucii noi îl armonizăm.
Subliniem: efectul poate veni rapid sau nu, pentru că totul este declanșat de
puterea credinței.
Toate acestea ne învață cartea Silviei Urlih din experiența
excepțională pe care a trăit-o și pe care a derulat-o în versuri sau în proză,
într-o desfășurare accesibilă, prin care transpar mulțumirea către Dumnezeu,
recunoștința față de Iisus, bucuria de a se fi eliberat de rău și urât,
satisfacția de a putea să ierte, devenind demnă de iubirea divină, salutară și
înălțătoare.
Viziunile în care ÎL întâlnește pe Iisus sunt magnifice și
dătătoare de speranță. Concluzia - învățăminte este: numai suferința ne
purifică, ne înalță, ne duce lângă Iisus.
Din păcate, noi uităm de Dumnezeu când suntem fericiți și ne
rugăm Lui doar când suferim.
Chinul, suferința, boala, neputința, nenorocul, ne duc către
EL. De ce oare? Nu cumva tocmai pentru a-l ruga să ne ajute? Singura carte a Silviei
Ulrih ne învață cum să ne încredințăm viața lui Iisus spre binele nostru.
Această carte nu trebuie comentată sub dimensiunea ei
literară, ci trebuie citită pentru marele adevăr pe care-l cuprinde: există o
viață de după viață, dăruită de Iisus, Dumnezeul din noi. Citiți cartea spre a
găsi calea spre EL. Este o confesiune sinceră, totală, eliberatoare și dătătoare
de speranță.
Floarea Necșoiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu