Doamne ,
cum arde
lumânarea mea !
ce vie e
!
ce flacără
albastră !
a adunat în
cerul ei de nea
urâtul
lumii
și a rugat-o
să
albească.
Mai am o
clipă
și mă voi
stinge
în tăcere,
în
liniște
mă voi
ascunde printre nori,
voi lua
cu mine tot ce e durere,
pe voi …
vă voi
lăsa îmbălsămați cu smirnă
printre
flori.
Doamne,
lumânarea
mea
e-aproape
moartă,
ce
liniștită e,
iar cerul
ne desparte…
văd rânduite
și alte lumânări
la Poartă,
cerând
iertare,
în drumul
lor
spre moarte.
Silvia Urlih 27.06.2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu