FUMUL UITĂRII

Simt cum de sub suflet îmi fuge pământul

Cum viața urcă spre poarta visată

Cum  rămâne din mine doar gândul…

Gândul umbrei mele în vânt aruncată.

Simt cum pe scara uitării urc tot mai sus

Atât de sus că nimic nu m-ajunge

Nici doruri, nici jale, nici lacrimă, nici plâns

Nimic din ceea ce m-ar putea înfrânge.

Simt cum nu mai pot să rămân… aici

Cum mă ajunge fumul nerăbdării

Cum fuge după mine al înghețului bici

Cum nu mai vreau să clipesc, trăirii.

Mă doare durerea , mă lupt cu uitarea

Mă frâng încert , fumul greu mă apasă

Strig vieții să mă uite,… nu-mi aud strigarea

Răspunsul e sec… ”viața ta , nu te lasă.”

Silvia Bya