Ce aș fi eu fără El ? Cine aș fi ? Silvia Urlih

Ieri, am mai stat o clipă de vorbă cu viața…. cu viața mea. Ne-am spus multe în acea clipă de timp. Mi-a spus că învingătorii nu renunță. Mi-a spus că îngenuncherea mea nu e de lungă durată. M-a îmbărbătat , mi-a dat mâna și mi-a promis că mă ajută să mă ridic iar. Mi-a mai spus să închid bine ușa trecutului și să o deschid larg pe cea a viitorului. Mi-a mai spus că pot păși pragul fără teamă. Am deschis ușa… În spatele meu, întuneric. În fața mea, lumină. Prea multă lumină. Nici nu mai văd de atâta lumină. Stau în prag, descumpănită. În spatele meu întuneric, dar stabilitate. În fața mea lumină orbitoare, dar nu știu ce voi găsi dacă pornesc prin  perdeaua de lumină . Ce să fac ? Sunt un om căruia îi plac provocările, care nu se dă în lături de la a explora viitorul . Voi face ceea ce am făcut mereu. Voi merge mai departe până nu voi mai vedea decât ultimul licăr al lumânării vieții mele.

Dumnezeu în ziua a șaptea s-a odihnit privindu-și creața. Toată săptămâna a muncit și la final, după ce a pus totul în bună rânduială, s-a oprit să-și tragă sufletul.

Astăzi, în zi de odihnă, m-am oprit și eu să privesc puțin în spatele celei de-a șaptea zi. Ce-am făcut, ce n-am făcut…ce-am început și nu am terminat. Mă uit iar , ca-n fiecare zi în oglindă. Chipul blond din fața mea mă privește și vede o privire adormită, opacă, tristă. Îmi spune să-mi spăl tristețea, să zâmbesc să-mi pun în ochi steluțe de speranță și să privesc optimist înainte. Bineînțeles că o ascult. O ascult așa cum fac de ani de zile. Și dacă sunt tristă și posomorâtă ce rezolv ? Ce rezolv dacă îi încarc și pe cei de lângă mine cu gândurile mele ? Gândurile îmi aparțin…. sunt doar ale mele. Mă uit iar la chipul blond din fața mea și-i zâmbesc.” Fii veselă, fii optimistă” îmi spune. Iar eu o ascult și-i zâmbesc. Caut steluțele în adâncul sufletului și le pun în privire. Privindu-mi zâmbetul din ochi se înseninează. ”Ești frumoasă, ești puternică, vei face tot ce-ți propui” îmi spune. Știu că așa va fi. Mereu mi-am ascultat sufletul ce mi-a zâmbit din oglindă și niciodată nu l-am dezamăgit. Azi începe o nouă zi. Mâine va începe o nouă săptămână. Trebuie ca-n această zi să uit nerealizările, să mă concentrez spre ceea ce-mi doresc să fac, să nu mă rătăcesc prin tunelul care mă conduce la lumina visului spre care mă îndrept. Trebuie să-mi ascult sufletul. El , doar el ține legătura cu Divinitatea. El știe să vorbească în gând cu sufletul lui Dumnezeu. El știe să-I primească iubirea, bunătatea. Ce aș fi eu fără El ? Cine aș fi ?

CINE SUNT EU ?

Cine sunt eu și de ce scriu ?

De ce mi-ai pus sub deget simțăminte ?

Cine sunt eu, de unde viu ?

De ce înșir pe noapte albele cuvinte ?

Te-ntreb de-o vreme de ce m-ai dăruit,

de ce mi-ai uns cu slove sufletul,

de ce când mi-era somn, tu m-ai trezit

și de atunci îți sorb din ceruri zumzetul

-Cine ești tu ? Ești tălmăcirea gândului,

ești suflet , doar un suflet în petală,

ești rătăcirea în versuri a pământului,

ești scris pe margine de filă uitat de o vestală.

-Îmi râde sufletul între coperți scorțoase,

îmi plânge uneori în roșu vers,

mă șterg cu ploaia din lacrimi noroioase

și scriu cu raza soarelui pe univers.

fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih