Învață să-i spui NU- Silvia Urlih

Orice schimbare în viață, chiar şi una dorită, aduce cu ea o stare de melancolie… te doare, simți chiar că te urăști. De ce ? pentru că tot ce rămâne în urmă este o parte din tine însăți. Într-un fel, trebuie să murim pentru a putea începe o viaţă nouă.

Schimbarea nu este plăcută, dar ea trebuie să fie constantă. Doar când ne schimbăm şi creştem în ochii noștri, vom vedea o lume pe care altfel nu am fi ştiut-o, nu am cunoaște-o.

Am întâlnit în drumul meu spre azi , spre acum, femei și femei. Unele fericite, altele nefericite. Unele mulțumite cu ele însele, altele triste , îngândurate, cu zâmbet schimonosit și fals pe chip. Am întâlnit femei bătute de cel pentru care și-ar fi dat și inima. Ieri, m-am întâlnit cu o doamnă, intelectuală, trecută bine de șaptezeci de ani. Mi-a povestit pe scurt viața ei. Mi-a spus una dintre cele mai ascunse taine . A trăit o viață alături de el, de omul pe care l-a iubit, apoi l-a detestat și a sfârșit a-l urâ. A suferit enorm, dar nu l-a părăsit. Toată viața a fost maltratată…. Fizic și psihic. Nu a spus nimic nimănui, niciodată. A tăcut, a ascuns și și-a văzut de drumul ei.     Când a trebuit să plece la cele sfinte, i-a făcut cele de trebuință cu dăruire. A plâns, a suferit și încă mai suferă de dorul lui. L-a iubit și i-a suportat TOT. A făcut-o pentru el, pentru copii, pentru lume.

Femeia maltratată nu este obligatoriu femeia spitalizată de multe ori cu contuzii şi fracturi (deşi se întâmplă frecvent şi asta!) pe care o vedem uneori la Tv, ci poate să fie vecina ta, sora ta sau o prietenă. Poţi fi chiar tu.

 Portretul ei este de cele mai multe ori, astfel: femeie frumoasă, inteligentă , descurcăreață, dar pe chipul ei se vede oboseala, tristeţea permanentă sau forţarea unui zâmbet artificial. Este o femeie căreia soarta i-a desenat cearcăne şi riduri adânci între sprâncene, la colţurile gurii. Are ochi frumoși, dar foarte triști. Iar râsul… râsul îi este mereu sugrumat… nici nu știe să râdă. Poate avea figura specifică depresiei . Soarta a fost blândă cu ea şi i-a dat sufletul blând, de înger, care îndură tot. Este complet neîncrezătoare în calitatea acţiunilor sale, cere permanent confirmarea de la celălalt, nu are curajul să inițieze un proiect în casă. Se teme foarte tare să nu supere şi este timidă în acţiuni. Nu întreprinde nimic singură ci aşteaptă să secondeze pe cineva. Nu ştie despre ce să vorbească, pentru că se teme să nu spună ceva nelalocul lui. Nu se consideră valoroasă prin sine şi crede că viitorul este identic cu prezentul. Nu cere nimic şi nu se aşteaptă la nimic. Este mereu apatică, îngrijorată şi anxioasă. Este blazată. Caută să-şi perfecţioneze strategiile pentru a fi o bună casnică şi pentru a-i face pe plac lui. Tremură în fața lui și al copiilor, care își imită tatăl și o jignesc, ridică tonul la ea… Iar ea… ea tace, le zâmbește trist, crede că este incapabilă să se ridice la nivelul așteptărilor lor , se străduiește să nu greșească. Dar, de cele mai multe opri, tot străduindu-se să nu mai greșească, devine din ce în ce mai stângace.  Tot spunându-i-se că este neîndemânatică, proastă, ajunge să se identifice cu aceste sentimente. Ajunge să se comporte ca o femeie neîndemânatică, proastă, creierul i se blochează, deși la locul de muncă ia decizii , este foarte apreciată. Aceste femei uneori sunt printre cele care îşi îngrijesc semnele fizice ale maltratării ,  ca să nu afle lumea. Ba chiar îşi formulează problema astfel “el mă bate , dar el mă iubeşte” sau “aşa sunt bărbaţii”sau”ce să fac, unde să mă duc”, sau și mai grav ” bine măcar că este cineva care mă acceptă așa, proastă și nepricepută cum sunt”

Femeile care, înainte de a intra în cercul vicios al constrângerilor de tot felul , au apucat să crească profesional şi au un statut social . Vor avea, spre deosebire de femeile obişnuite, strategii complexe de disimulare. Astfel că nimeni nu va şti că femeia la taior, coafată şi parfumată, impecabilă în profesia ei este o martiră a propriului destin marital. Dar şi ea aleargă repede acasă cu sacoșele pline de cumpărături şi-i comunică lui tot ce a făcut peste zi. Şi ea deserveşte bărbatul şi nu se îndepărtează de cuvântul lui. Şi ea este utilizată fără să gândească că ar putea spune “nu”. Nu există aşa ceva în vocabularul ei de adresat partenerului!  Aşa că îi stă la dispoziţie, dar nimeni din afara casei nu-i poate ghici trauma.

Doamnelor , dragele mele dragi, ar fi bine să ştiţi că nu sunteţi obiecte în posesia nimănui. Că meritaţi respect şi iubire. Şi că maltratarea, de orice tip, nu e pentru nici o fiinţă umană! Nu așteptați momentul când sunteți obligate să-l urâți. Dacă v-au dat numele lui , nu înseamnă că le-ați devenit proprietate. Închideți capitolul subjugare, maltratare cât încă mai aveți timp. Niciodată nu este prea târziu să pornești viața de la capăt. Nu luați păcatele lui asupra voastră urând, blestemând, sau dorindu-i, gândindu-i sfârșitul.

Ce faci când sufletul îți plânge ? Zâmbești ! Ce faci când gânduri triste te apasă ? Te speli cu speranța! Ce faci când simți că nu mai vrei și nu mai poți ? Îi spui persoanei din oglindă că poți, că vrei , că viața e frumoasă ! Ce faci când cei din jurul tău te dezamăgesc ? Îi zâmbești persoanei din oglindă și-i spui că lumea nu s-a sfârșit aici. Ce faci când te trezești și-ți dai seama că de fapt ești deșteaptă, inteligentă, gospodină, frumoasă ? Închizi ușa în spatele tău și-ți iei viața de la capăt. Curaj dragele mele ! Lumea nu se sfârșește , nu se clatină și nu vă va sufoca cu bârfele ei. Lumea va vorbi un timp, vă va judeca poate, dar va uita. Tu, draga mea nu trăiești cu lumea. Iar copiii… ei te vor judeca poate o clipă, dar va veni un timp când te vor înțelege. Dacă nu iei decizia la momentul oportun și-i vei spune copilului ” Nu l-am părăsit din pricina voastră”, veți fi și mai aspru judecați de ei, de copii. Vi se va spune verde în față ” Nu arunca vina pe mine, că nu eu te-am obligat să stai lângă el… nu mă face să mă simt vinovat de nefericirea ta și să trăiesc mai departe toată viața cărând povara acestei vinovății.” Vi se va arunca acest adevăr în față și vă va durea mai mult decât toți anii de privațiuni pe care i-ați trăit alături de tatăl lor, al copiilor voștri.

Trezește-te draga mea și învață să-i spui NU atunci când urlă la tine, când ridică mâna, când te jignește.

SĂ NU MĂ STINGI !

Să nu mă bei,

chiar de ți-e sete…

amară sunt

ca fierea ce fierbe

în pelin,

să nu mă sorbi,

căci vinul meu

o să te-mbete,

iar fericirea ce ți-o dau

îți poate fi un chin.

Să nu mă stingi,

căci ard

în lumânare,

iar ceara ți-ar ucide darul

încă viu,

să nu-mi golești

fântâna

de zori aducătoare,

căci buzele-ți vor fierbe

ca jarul  din pustiu.

Să nu îmi furi lumina

ce mă împodobește,

îmbracă-mă-n săruturi

și-n desfătări,

căci ard…

nu mă lăsa să simt

cum ploaia

se topește

și zâmbetul cum

fuge

și se ascunde-n iad

fragment din cartea „Biserica sufletului meu ! Silvia Urlih