Cu vara mea în iarnă - Silvia Urlih

Ninge, ninge frumos cu fulgi mari de lumină. Ninge ! E miezul nopții, e liniște. Nimic nu tulbură ploaia de fulgi . Se joacă plutind liniștit în lumina lunii și a becului de la stâlp. Privesc de la fereastră cum zăpada se culcă peste tot : case, mașini, pomi. Am scos capul cât mai mult pe geam. Fulgii mă spală pe față, încercând parcă să-mi împrospăteze gândurile. Mă las dusă de gânduri. Le dau frâu liber să alerge peste tot. Le las să danseze în trecut , trecutul mai îndepărtat și in cel apropiat.

Privesc printre fulgi și mă revăd cu vara la braț. A fost o vară frumoasă pe care o voi lua cu mine . A fost o vară caldă, cu amintiri pe care nu le voi da nimănui. E vara mea, e numai a mea. Cu ea am alergat , alături de ea am simțit pentru prima dată gustul libertății , cu ea mi-am răcorit sufletul , gândurile și trupul obosit . Cu ea am scos, unul câte unul gândurile negre și le-am îngropat sub nucul din grădină. Cu ea am turnat în găleată  apă din fântână, cu ea am dansat, cu ea am cântat. Am cântat la chitară și am plâns. Mi-am plâns amintirile apoi le-am îngropat. Nu am vrut să le mai car cu mine. Am îngropat viața fără viață dar mi-am umplut trupul cu o altă viață, o viață cu multă viață în ea.

Am luat vara cu mine și în toamnă. Am gătit-o frumos și am pornit liniștite spre toamnă. A vrut ea toamna să-mi ascundă vara din suflet sub frunze veștede, dar nu am lăsat-o!

 Am continuat să dansez și să cânt cu vara mea alături . Am privit împreună cum ramurile s-au dezgolit ușor, pe nesimțite… și iar am plâns. Am plâns, dar nu de tristețe sau amărăciune, ci pentru că am înțeles că fiecare anotimp are farmecul său.

Copacii au tânjit o vreme după verdele frunzelor. Au suferit o clipă, au desfrunzit , au rămas goi un timp , dar acum sunt iar bogați. Crengile lor sunt gătite de sărbătoare, în așteptarea sărbătorii sărbătorilor. Așteaptă și ei nașterea Domnului. Stau la geam cu vara mea alături și ne lăsăm spălate de albul fulgilor de nea. Ce frumos cerne luna albul ! Ce frumos cântă liniștea iernii ! În curând liniștea se va umple cu cântece de colind.

Mi-am îmbrățișat  vara și stăm cuminți și liniștite sub ploaia catifelaților fulgi ce ne spală de gânduri .

MĂ STRIGĂ FRUNZA

Un strigăt de frunză

desprinsă

din toamnă,

mă cheamă-n pădurea din iana-nflorită,

cu brațe-nsorite

spre mine

mă-ndeamnă

să–alerg spre lumina ,

în mine pitită.

Nebunele nopți

rupte din stepa-nsetată,

petale de zile-mi întind

sub sterpe

picioare,

vor să-mi deschidă

spre inima lor

înstelată ,

stropi de izvor ,

oază să-mi fie  în neuitare.

Frunza mă strigă,

mă cheamă

spre iarnă,

eu o gonesc în nopțile-aprinse de soare,

îmi place aici,

îmi place în ani

din toamnă,

și vreau,

vreau să mă-ntorc

în vara mea

călătoare.

fragment din cartea ”Biserica sufletului meu ”- Silvia Urlih