”Lacrimile sunt
cuvintele pe care inima nu le poate exprima. Iubirea poate şterge lacrimile,
poate împlini vise şi dă un sens cuvântului: acasă ''
Se spune că cel ce plânge dă dovadă de slăbiciune. Și eu am crezut așa
până acum doi ani, când am hotărât să-mi las sufletul să facă ceea ce simte. Credeam că dacă nu-mi mai pot ţine lacrimile şi singura descărcare o găseam în plâns... e slăbiciune. Nu am vrut să las lacrimile să-i arate
celui de lângă mine profunda mea sensibilitate. Îmi croisem o mască de om dur,
de om insensibil, de om puternic, deși sufletul meu urla de sensibilitate, de
emoție, de frică. Am întins de multe ori o mână de ajutor , financiar, uitând
că de fapt un zâmbet, o vorbă caldă mângâie un suflet însingurat. Am fost bună,
până când am constat că bunătatea se confundă cu prostia și mi-am schimbat
atitudinea.
Nu am mai lăsat să se vadă sensibilitatea
sufletului meu. M-am simțit bine în haina femeii puternice, de necucerit, până
când sufletul nu a mai rezistat și și-a aruncat toate măștile.
Greutăţile , dezamăgirile, însingurarea, te fac să fii mai puternic, dar te fac incapabil de a zâmbi cu căldură.. te transformă într-un sloi de gheață și uiți să mai fii om… te fac să nu mai plângi. Cu timpul însă, te fac mai sensibil la tot ce e frumos, la durerea celorlalți.
Bărbaţii nu plâng.... sau nu ar trebui să plângă. Se spune că e penibil să vezi un bărbat plângând şi o femeie alături , consolându-l. Sensibilitatea există în fiecare dintre noi... copil, tânăr, adult, femeie, bărbat . Mentalitatea omului este că un bărbat nu are voie să plângă pentru că e o dovadă de slăbiciune, iar o femeie… ea poate să plângă pentru că e prea firavă, prea sensibilă, prea… plângăcioasă.
Greutăţile , dezamăgirile, însingurarea, te fac să fii mai puternic, dar te fac incapabil de a zâmbi cu căldură.. te transformă într-un sloi de gheață și uiți să mai fii om… te fac să nu mai plângi. Cu timpul însă, te fac mai sensibil la tot ce e frumos, la durerea celorlalți.
Bărbaţii nu plâng.... sau nu ar trebui să plângă. Se spune că e penibil să vezi un bărbat plângând şi o femeie alături , consolându-l. Sensibilitatea există în fiecare dintre noi... copil, tânăr, adult, femeie, bărbat . Mentalitatea omului este că un bărbat nu are voie să plângă pentru că e o dovadă de slăbiciune, iar o femeie… ea poate să plângă pentru că e prea firavă, prea sensibilă, prea… plângăcioasă.
Câţi au simţit însă cum lacrimile unei mame
îndurerate topesc pietrele? Cine a simţit goliciunea unui soţ ce şi-a pierdut
soţia sa preaiubită, sau invers ? Câţi nu aţi dorit la un
moment dat să vă scoateţi inima din piept de durere? Şi câţi nu aţi plâns,
uneori necontrolat ?
Dacă plângi nu înseamnă că nu eşti puternic.... lacrimile sunt descărcări ale emoţiilor.
Dacă plângi nu înseamnă că nu eşti puternic.... lacrimile sunt descărcări ale emoţiilor.
A plânge nu e o slăbiciune, e o dovadă
simplă de iubire. Plângem când se nasc copiii, când câştigăm ceva ce ne părea imposibil, plângem când moare un om drag, când suntem
părăsiţi, plângem când suntem
dezamăgiți. Aceaș manifestare - LACRIMI -pentru lucruri atât de diferite. Ca şi cum ai defini fericirea, durerea,
împlinirea, iubirea, moarte , singurătatea şi viaţa cu un singur
cuvânt.
Pentru suflet , a plânge înseamnă acel ceva ce te eliberează. E golul sau prea plinul ce nu îl poate ține în frâu. Trupul a fost învăţat să se înfrupte, să fie lacom, pe o parte să
adune iar pe cealaltă să risipească. A fost învăţat să îşi satisfacă poftele şi
asta a numit el fericire, iubire, împlinire. Dar, ca orice învăț, este și dezvăț.
Plâng uneori de dor, alte ori de milă, alteori plâng aparent fără motiv. Aparent…. Însă sufletul mi-i prea încărcat. Durere adunată, doruri şi amintiri ce mă copleșesc și de care vreau să mă îndepărtez. Plâng când văd că repet greșelile pe care de sute de ori mi-am promis să nu le mai repet.
Plâng uneori de dor, alte ori de milă, alteori plâng aparent fără motiv. Aparent…. Însă sufletul mi-i prea încărcat. Durere adunată, doruri şi amintiri ce mă copleșesc și de care vreau să mă îndepărtez. Plâng când văd că repet greșelile pe care de sute de ori mi-am promis să nu le mai repet.
Plâng când mă atașez de un om căruia i-am
povestit ce anume îmi provoacă durere, iar el mă rănește exact acolo.
Mă întreb.. Dumnezeu plânge ? când plânge Dumnezeu? Plânge de mila celui ce plânge, sau al celui ce provoacă suferința, plânsul…
Mă întreb.. Dumnezeu plânge ? când plânge Dumnezeu? Plânge de mila celui ce plânge, sau al celui ce provoacă suferința, plânsul…
EȘTI
MASCĂ
Ești masca
sub care sufletu-ți
ascunzi
ești chip opac,
te-ai încuiat
cu zeci de gânduri…
îți mângâi masca,
lăcrimezi ,
apoi te- afunzi ,
în întuneric
între ape tulburi.
Pe față ți-a pictat
zâmbet de sticlă,
ai ochi
în care ți se văd
doar seci cuvinte,
ți-ai îmbrăcat privirea
cu o pâclă
și nu mai vezi
și nu mai știi
cuvinte sfinte.
Porți azi o mască ,
mâine ,…
altă mască,
te chinui
în cuvinte mute
să te-ascunzi,
nutrești speranța
că vine cineva să-nveselească
o viață tristă…
e viața ta ,
pe care
cu o mască
o confunzi.
fragment din cartea „Buserica sufletului meu”- Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu