Soare, apă, lumină,nisip
,corali și iar apă. Multă apă. Ocean cât vezi cu ochii. Între coralii de pe
fundul oceanului un castel. Nu foarte mare, dar arhitectura este cu mult gust
aleasă. Într-una din camere o sirenă. E singură. Stă la masă și privește cu ochii
larg deschiși în trecut. Cine este, de unde vine, încotro se îndreaptă.
A cunoscut ziua și noaptea cu
zeci de ani în urmă. A înotat călăuzită de soare. A învățat să alerge peste
valuri, a coborât de mii de ori în adâncuri .
Astăzi, se uită năucă spre hăul
de dincolo de geamul castelului. Este curioasă. Vrea să știe CINE E.
Știe că s-a născut cu 54 de ani
în urmă. Știe că părinții nu au vrut-o pentru că s-a născut fată și nu băiat.
Tatăl său vroia un moștenitor. Mama…. Mama săraca , a plâns la nașterea ei,
pentru că știa ce viață va duce cu soțul ei. Nu a iubit-o. A ajuns până acolo
încât a renegat-o. ”Cine te-a îmbolnăvi, acela să te vindece. Eu te-am dat
sănătoasă. Nu am corali de cheltuit cu tine…eu mai am un delfin de crescut”.
Doamne… ce tristă copilărie…. Ce mult și-a
dorit o mamă care să o iubească, să o alinte, să o scape de bătăile pe care i
le administra tatăl ei…. Ce mult și-a dorit și-și dorește să fie iubită…Ce mult
și-a dorit un frate cu care să copilărească. Noapte de noapte se ruga să aibă
un frate care să o iubească, să o ocrotească, cu care să se joace, care să o
conducă pe plaja luminoasă pe care o vedea de acolo, de departe, din mijlocul
oceanului. Vedea pe țărm munți și păduri. Știa că nu va putea ajunge niciodată
să simtă gustul verdelui, dar spera, visa. Își dorea să poată face ceea ce
nimeni din neamul ei subacvatic nu a reușit. Își dorea LUMINA, își dorea să
aibă tălpi și să simtă căldura pământului. Își dorea să fie OM.
După mult timp, castelul a fost
trezit la viață de plânsul unui copil, al unui băiat . Divinul i-a ascultat
rugăciunile și i-a dăruit un frate…. Un delfinaș mic, cuminte, zglobiu și
foarte frumos. L-au botezat Dor… pentru că a fost mulți ani dorit și așteptat. Zi
și noapte se plimbau și se jucau printre corali, prin pădurea de pe nisipul din
ocean. Toată dragostea și iubirea ei de mică sirenă i-o dăruia micului delfin.
De foarte multe ori însă, plutind la suprafața oceanului priveau spre țărm
și-și doreau să ajungă acolo, departe, să îmbrățișeze, măcar și o clipă, lumina
ce se revărsa spre ei din vârf de munte.
Dar anii… anii treceau, iar
micuța sirenă visa… visa să fugă de acasă, din micul ei castel, să fugă cu
oricine, dar să fie liberă. Era mai tot timpul singură, închisă în sine,
rușinoasă, timidă și foarte speriată de tot
ceea ce o înconjura. Deși părinții își îndreptau toată iubirea,
afecțiunea și atenția spre micul delfin, ea îl iubea, captivată de fiecare clipă petrecută împreună. Când erau
împreună simțea că trăiește. Iar el… micul delfin o diviniza. Ea, sirena, se
simțea mama lui.
Tot înotând în jurul casei,
într-una din zile l-a întâlnit pe el. Era un delfin frumos, delicat,cu bune
maniere. Cu vorbe frumoase a ademenit-o cerându-i să-i fie soață. Nu a stat
mult pe gânduri și a acceptat. Delfinul a cerut-o de la părinți. Imediat au
făcut nunta…. A făcut nunta… dar ce nuntă… În noaptea ei magică a descoperit că
de fapt delfinul este un rechin. A chinuit-o , a siluit-o… Noaptea nunții s-a
transformat în coșmarul vieții ei. Iar mama … SIRENA MAMĂ, dimineața, i-a spus vorbe grele. Ce crunt au durut-o
cuvintele, ce răni adânci au lăsat pe sufletul ei de copil nevinovat, naiv.
Atunci, a simțit că nu mai trăiește, că trupul ei s-a golit de suflet. De
atunci trup și suflet au călătorit separat. Trupul ei frumos se târa pe fundul
oceanului, sufletul alerga deasupra valurilor atingând cerul, mângâindu-l, alinând-o.
Nu după mult timp, trupul i s-a
îmbolnăvit de o boală cruntă, de netratat. Boala s-a declanșat la nașterea
pruncului ei . Și-a promis că-și va dedica sufletul și trupul neputincios, fiului.
Trupul i se ofilea văzând cu
ochii, sufletul pleca din ce în ce mai departe … dar sirena visa… visa că-i va
oferi fiului ei cel mai frumos castel din ocean.
A visat, și-a dorit și a
reușit. Delfinul ei are castelul dorit de ea.
Silvia Bya Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu