Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te... dacă vrei să fii fericit o viață, iartă!

Oare ce o fi şi cu fericirea asta? Se scriu atâtea articole despre fericire… Și eu am scris. Și acum iar scriu. Poate că și mâine voi mai scrie ceva despre fericire. Cu toate articolele scrise și citite despre fericire , pot spune că sunt pe deplin fericită. Dau sfaturi , dar sunt  eu un exemplu de bunătate , de fericire ? Uneori mă contrazic eu însămi. Sunt darnică, deși poate că ar trebui să dăruiesc mai mult. Sunt fericită, deși îmi doresc să fiu mai mult.

          Articolul acesta avea însă altă menire . Trebuia să scriu dacă-mi place sau nu, să mă răzbun , pentru a fi fericită.

Dar tocmai mi-am dat seama de ceva. Prin tot ceea ce scriu, proză sau poezie contribui la fericirea mea. Și ca să fiu mai explicită… Poeziile și articolele mele mă ajută să îmi dau seama cum gândesc. Ce gândesc. Și nu sunt simple teorii. Scriu ceea ce simt și ceea ce fac eu însămi. Pun în practică tot ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți. Eu am trăit și experimentat ceea ce vă spun. În ultimii doi ani, scriind, am înţeles ce am greşit, ce am făcut bine, ce îmi mai rămâne de făcut în viaţă… sau cel puţin o parte. Oricum , scriind, spovedindu-mă public, m-am descărcat… de mine.

De când am început să scriu, din 2011 (până atunci nu știam că am această înclinație) , am știut că nu fac altceva decât că mă spovedesc  divinității, că stau de vorbă cu El, cu Dumnezeu. Știi cine este vinovat de faptul că scriu ? Un psiholog. Ea m-a determinat să–I scriu lui Dumnezeu o scrisoare și să-I povestesc ce mă doare. Și de atunci, nu mă mai pot opri. Am devenit foarte vorbăreață cu El, deși de felul meu sunt  tăcută. Nu vorbesc decât dacă am ceva de spus. În rest, prefer să tac. Așa s-au născut și cele cinci cărți, așa se nasc și poeziile mele…SPOVEDANII.
           Am observat, spre surprinderea mea că nu mai am nici o antipatie, că nu mai știu să urăsc, că știu să iert , că nu mai jinduiesc la realizările celorlalți, că am înțeles cu exactitate ce înseamnă să-ți  iubești aproapele. Uneori  sunt cuprinsă de o nepăsare profundă faţă de unele persoane, faţă de altele nutresc admiraţie și respect , iar faţă de altele sunt legată destul de puternic, chiar dacă le cunosc doar virtual. Asta este însă doar partea bună. Partea rea e că am o aplecare spre reverie, meditaţie , visare  şi am devenit relativ nesimţit(oare) faţă de stimulii înconjurători. În ansamblu , mi-am peticit defectele, că de reparat în totalitate, nu poate fi vorba încă.

Dar să revenim la titlul acestui articol.” Dacă vrei să fii fericit  o clipă, răzbună-te... dacă vrei să fii fericit o viață, iartă! ”

Sunt atâtea moduri de a te răzbuna pozitiv ! Un simplu exemplu. M-am supărat foarte tare, pe unii editori de cărți și reviste, pentru că m-au înșelat, pentru că au vrut să profite de creierul și sufletul meu, de naivitatea și nepriceperea mea.  Am plâns, am suferit pentru că mi-au fost răstălmăcite vorbele și faptele , pentru că m-au denigrat cu vorbe mincinoase, dar m-am pus pe treabă. Dacă ei pot, de ce nu aș putea și eu ? 

Voi ce spuneți ? Este sau nu răzbunare ? Voi fi fericită o clipă, sau o viață ? Am iertat, am tăcut, m-am făcut că nu văd și nu aud, am suferit în tăcere, dar gândul meu a fost să fac și eu ce pot face și acei ce m-au rănit. Aș fi putut să-i dau în judecată pentru calomnie, să-mi apăr imaginea , numele și munca de o viață, dar nu am făcut-o . Am iertat și am uitat. Așa s-a născut revista, așa s-au născut cele trei Antologia ”Suflet nemuritor”, „Nemuritorii cuvintelor”, „Iubirea , dincolo de vis”.

Care este primul pas spre iertare ? Învață să te ierți , să te prețuiești și să te accepți cu defectele și calitățile tale ! Fiecare dintre noi putem duce doar atât cât și cum suntem plămădiți… unii sunt mai puternici, alții mai firavi. Dar toți suntem fii lui Dumnezeu.

ÎNVĂȚ SĂ MĂ IERT

Fost-am

copilul ploii din stele,

zâmbet trist fost-am

și durere

zburat-am spre ploaie

alături de iele

lacrimă fost-am

pe-a fricii-adiere

Fost-am uitare

în durere-adunată ,

mireasa cernită

de soartă chemată

fost-am pustiu sub doruri

umbrite,

singurătate ce-a ars în suflet,

fierbinte

Albastra privire , zburat-a bezmetic,

ascuns-a în lume a măștii-ntuneric

copilul urât desenat-a feeric,

pași rătăciți în negrul amnezic.

Măsurat-am în stele

a mea neputință,

scris-am în carte

a mea neștiință,

pierdut-am în timp

a mea necredință,

dar regăsit-am în îngeri

umila-mi ființă!

Învăț să iubesc,să trăiesc în iubire,

inima-mi e deschisă spre fericire.

învăț să trăiesc , să iubesc în trăire

 sufletu-mi zboară spre nemurire.

Pe un șirag de raze

zbor spre lumină,

în fila albă

scriu

ce-o să vină,

cuvânt ,

viață,

soartă,

încă mă doare

dar învăț să mă iert , să trăiesc în iertare.

fragment din cartea „ Biserica sufletului meu” - Silvia Urlih