Pe tine ce te revoltă ? Silvia Urlih

Mă revoltă nedreptatea, minciuna, violența. Mă revoltă lejeritatea cu care ,  analizăm un om doar de la prima vedere: frumos – urât…deștept – prost. Mă revoltă lingușeala… ușurința cu care unii oameni calcă pe cadavre pentru a-și atinge scopuri .

Frumusețea și urâțenia lumii , merg braț la braț pe aleea universului.

Binele și răul, crescute din aceeași rădăcină a sufletului . Flori frumos mirositoare sau ierburi cu iz înecăcios … O floare și un scaiete .

Oamenii  – oglinzi în care ne reflectăm prin vorbele, prin faptele noastre…. măști în spatele cărora se ascund suflete.

Lumea și oamenii ei , ce-i dau viață . Unii ”frumoși”,unii, indiferenți,alții ” urâți”.  Destui însă , cei ce cu adevărat, dau sens acestei lumi, transformând urâțenia în frumusețe, cei ce cu trudă culeg dintre ierburi , florile.

Suntem singurii în măsură să decidem, ce floare a sufletului o îngrijim să crească….floarea ce-ți luminează chipul, sau iarba ce te urâțește .

Știu exact cum e lumea și nu-mi fac nici o iluzie. Sau poate că-mi fac. Îmi doresc să trăiesc într-o lume perfectă, sau aproape perfectă. Îmi doresc să văd cât mai multe flori frumos mirositoare, îmi doresc să am lângă sufletul meu o grădină imensă de flori, iar eu să mă pierd printre ele.  Îmi doresc să pot călca peste livezi înflorite.

                Înainte de a condamna, de a pune etichete, de a judeca ,e un moment ,  atunci și acolo, în care nu trebuie altceva, decât să fii om. Un om ce privește în oglinda ce-i reflectă imagina, propria imagine.

Ce mă revoltă ? Vorbele. Vorbele grele , vorbele  urâte, vorbele fondate sau nefondate și lejeritatea cu care uneori,  cataloghează , îndosariază și clasează o situație de viață într-o fracțiune de secundă.

Mă revoltă că atunci când un om se străduiește să construiască ceva frumos sunt zeci de oameni care se străduiesc să demoleze , să-l denigreze. ”Să moară și capra vecinului”. ”Dacă eu nu sunt capabil, să nu poți nici tu !”

Nu, nu mă întreb când oare, unii dintre noi, au devenit răi, invidioși . Asta ar însemna să-mi răspund la întrebarea ” dar când oare au fost altfel ? ”. Nu mă întreb cine ne dă dreptul să judecăm ceea ce doar masca lasă să se vadă. Știm noi ce se află în spatele măștii ? Știm noi cine e cu adevărat în spatele măștii pe care o purtăm tocmai pentru a ne ascunde sufletul ? Știm noi ,că tot noi ne siluim a purta măști ? Alegem din grămadă, masca cea mai opacă pentru a ne apăra, pentru a fi parte a negurii lumii, pentru a supraviețui în jungla încâlcită a omenirii.

Mă străduiesc, zi de zi , să nu uit să fiu OM, om cu suflet ce privește , acceptă și iubește un alt om , un suflet…. Om ce nu-și mai acceptă sufletul îmbrăcat în haina urâtă a judecății. Cine sunt eu să judec ?

Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face !

LUMINA VIE A IUBIRII FIE CU TINE !

STRIGĂT CĂTRE LUME !

De ce nu vă vedeți de viața voastră ?

De ce de mine nu mai aveți loc ?

Nu v-am cerut nimic,

cresc ca o floare-n glastră,

nu vă voi deranja vreodată !

Nu , deloc !

Știți voi cumva ce drame am trăit ?

Știți voi cumva ce e-n sufletul meu ?

Lăsați-mă, nu am să vă permit

să-mi stați pe suflet,

vreau să fiu EU mereu !

Nu v-am cerut până acum,

n-am să vă cer nici mâine…

când greu mi-a fost,

nu am cerșit la nimeni ajutorul,

când v-am chemat,

voi nu m-ați auzit….

n-am cerut pâine,

ceream un umăr,

vroiam să-mi plâng doar dorul.

Strig astăzi către voi :

Nu-mi pasă !

Degeaba clevetiți pe seama mea !

Îmi văd de drum,

de-a mea credință

și nu-mi pasă !

Îmi văd de vis,

nicicând nu-l voi abandona !

Zile în șir am plâns fără să știți….

eram pe moarte,

mi-era greu,

nu aveam ce mânca…

nu v-am cerut nimic,

voi erați fericiți….

singură am aruncat în mare ce mă îndurera.

Când mâna către mine ați întins,

v-am fost alături,

nu v-am tratat cu nepăsare,

am plâns cu voi,

v-am ajutat ,

nimic nu am pretins…

vreau azi să mă lăsați,

nu-mi stăviliți a mea urcare.

Mă rog la bunul Dumnezeu să vă ajute,

lumină-n suflete să vă sădească,

vreau să vă ierte greșelile avute,

vă fie viața limpede,

Domnul cu milă să vă însoțească !

Astăzi, eu vă ofer câte un soare,

îl dăruiesc din inimă,

cu sufletul deschis,

vă dau și sufletul

chiar dacă uneori mă doare ….

Uitați de mine,

vedeți-vă de-al vostru vis !

  

EU ÎL AM PE DUMNEZEU

Mi-ați intentat procesul vieții ,

mă judecați

fără să știți,

că inima îmi e un munte

și sufletul îmi e vioară…

mă răstigniți pe cruci de foc,

loviți cu piatra

și fugiți…

fugiți de voi și-a voastre fapte,

de viața voastră de ocară.

În lanțuri vreți să mă legați,

în cuști cu lei

să mă-ngropați,

vreți soarele să mi-l luați,

dar eu mai am

un colț de lună,

eu am lumina din icoană

și știu că voi îmi sunteți frați,

voi îmi dați ură,

eu iubire ,

iar steaua mea n-o să apună.

Mi-ați intentat procesul vieții…

v-ați înșelat…

poate nu știți

că-s apărată de iubire

,că vă iubesc

și nu-i clișeu,

că vreau să fiți lumină vie,

să fiți iubiți și fericiți…

de mine nu fă fie grijă,

căci eu îl am pe Dumnezeu.

 fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih