TU EȘTI GHEȚARUL DIN OCEAN - Silvia Urlih

Sunt trunchiul pomului monahic,

ce viețuiește-n codru viu,
sunt vântul

ce-mi întoarce gândul,

când gândul fuge din cărare,
sunt raza

ce-mi mângâie scoarţa ,

când scoarța îmi rănește trupul,

sunt un sihastru fără nume,

ce s-a născut

să viețuiască.

Sunt

cer albastru în ochi verzi,

când luna mă cuprinde-n brațe,

sunt roua

din negura nopții,

când noapte nu vrea să se culce,

sunt sculptor orb

ce-și dăltuiește cu ochii minții, sufletul,

sunt un izvor,

mă scurg prin ceață,

îmi caut locul în genune.

Eu sunt o ea,

veninul sorții,

tu ești un el plin de venin,

eu sunt

o stea pe cerul nopții,

tu ești

o umbră în pădure,

eu sunt o apă curgătoare,

tu ești ghețarul din ocean,

eu sunt penelul ce pictează,

tu ești o pânză fără viață.

Silvia Urlih 31.05.2017

VREAU ȘI ATÂT - Silvia Urlih

Vreau să fiu soare

în nopți întunecoase și reci,

vreau

să răsar pe cerul gândurilor

precum lumina din altar,

vreau

ca visul să-mi rodească fapte reale,

vreau să fiu vultur

să plutesc peste creste.

Vreau

să-mi îmbrac trupul în galbenul lunii,

vreau să scobor pe lumină

spre suflete zdrențuite,

vreau

să nu-mi mai ascund aripile

în adânc de suflet,

vreau

în curcubeu să mă învălui.

Vreau să fiu pâine,

să-i satur pe flămânzi,

vreau să fiu fântână

în deșertul deșertăciunii,

vreau să fiu lumină,

să lumin întunericul lumii,

vreau să fiu,

să fiu eu,

vreau și atât.

Silvia Urlih 30.05.2017

DACĂ DUMNEZEU - Silvia Urlih

Dacă

Universul s-ar cerne

prin ceața privirii,

dacă

Domnul prin gaura cheii

te-ar vedea,

dacă lumea ar fi

doar tivul iubirii,

tu, omule,

cui ți-ai spune gândul ce-n tine

ardea ?

Dacă

Dumnezeu ar fi de vânzare-n talcioc,

dacă

nu l-ai vedea pe drum

din întâmplare,

dacă

zilele ți-ar fi aruncate

în ghioc,

tu, omule,

cui te-ai mai plânge

când sufletul te doare ?

Dacă Dumnezeu ar fi de vânzare, cât ai fi dispus să plătești? Dacă ai putea să plătești,  ai mai avea nevoie de El ? I-ar fi de vreun folos banii tăi, sau vei „plăti” !?
Silvia Urlih 30.05.2017

EU NU ÎȚI MAI SUNT - Silvia Urlih

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

povară grea în ceruri

și în gând,

îți sunt

insomnia din steaua care

încă mai răsare,

îți sunt

în râul care coboară în marea amurgului

din tine.

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

în trunchiul copacului

din sufletul tău sihastru,

îți sunt

în vântul ce mângâie verdele

codrilor,

îți sunt

în întunericul serilor în care

mă regreți.

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

în pădurea cu maci albaștri,

îți sunt

în urma pașilor care au strivit

iubirea ce-a fost,

îți sunt

în nopțile în care mă visezi

și mă vezi…

departe.

Eu nu îți mai sunt,

dar

ți-am fost,

ți-am fost lună

în nopțile fără de stele,

ți-am fost briză

în zille cu soare arzător,

ți-am fost rodul

din livada sufletului tău

searbăd

și ofililt de neiubire.

Acum, îți sunt în strigătul mut prin care mă chemi înapoi,

 îți sunt în spatele ușii pe care am închis-o.

Ți-am fost, dar nu îți voi mai fi.

Silvia Urlih- 29.05.2017

MAI STAI ! Silvia Urlih

Se scurge-anotimpul în șoaptă,

aleargă

prin vremi nemiloase,

se-nghesuie-n lada de zester,

dar vrea

lumina s-o vadă,

aleargă,

de frunze uscate se prinde,

cu orele-n ore se coase,

își simte suflarea tăiată,

se sufocă

în ziua prea fadă.

Șiroaie de flori și de roade

se-așează-amorțite

în dric,

se scurge-anotimpul în timp,

secundele plâng

în tăcere,

ora se prinde în horă,

cadranul

îi pare prea mic ,

se-apleacă sub anii prea grei,

jelește,

o doare durerea.

Mai stai

anotimpule crud,

mai stai

o clipită cu noi,

oprește-ți grăbirea spre noapte,

oprește-ți pasul grăbit,

mai lasă-mi o clipă privirea,

e plină încă de ploi,

răsari

în amurgul luminii,

mai am

încă mult de pășit!

Silvia Urlih 26.05.2017

AI RĂMAS DOAR O URMĂ - Silvia Urlih

Din ce a fost ,

ai rămas doar un chip

într-o ramă,

ochii îți plâng,

plângi după timpul ce-a fost,

ai aruncat în fântână ulciorul

ca pe o scamă,

ai ales

să fii singur,

ca un uliu în adăpost.

Un chip într-o ramă,

atât

mai ești pentru noi,

tot ce a fost,

ai șters cu un zâmbet meschin,

ai avut în palmă minunea,

ai avut

un trifoi,

era cu patru foi, nu l-ai vrut, ai ales

să fii spin.

Din ce ai fost,

ai rămas doar

o urmă-n pădure,

un copac fără crengi,

fără frunze și flori,

ai rămas o câmpie aridă,

o stepă cu pletele sure,

ai pierdut eroina,

joci pe o scenă cu artiști

amatori .

Silvia Urlih 25.05.2017

PRIMĂVARA TOAMNEI MELE - Silvia Urlih

M-am întors dintr-o toamnă,

de acolo de unde încep

anotimpurile.

S-au pogorât năvalnic pe albia timpului,

au tot colindat prin univers,

dar,

nu au întâlnit,

sau

au sărit peste un anotimp,

anotimpul iubirii..
S-au revărsat tumultos,

au plouat torenţial și au ajuns la capăt

de drum.

M-am întors de curând,

din anotimpul aflat la început

de drum.
Urmele frunzelor moarte,

încă îmi mai cad

de pe tălpi.
Le scutur,

mă spăl cu apa soarelui,

cu ploaia razelor de aur,
mă şterg cu pletele bălane

ale vieţii

și

aștept primăvara toamnei.

M-am întors de curând

din anotimpul unde frunzele

încă mai cad,
Încerc să le resădesc cu palmele privirii

în crengi încă verzi.
Am sărit

sau am rătăcit un anotimp

și

am ajuns în toamna capătului de drum.
Am mers pe drumuri șerpuite,

dar,

am ajuns în anotimpul iubirii,

am ajuns în primăvara toamnei mele.

Silvia Urlih 25.05.2017

NUMĂR IERTĂRILE - Silvia Urlih

Curg ploi de cuvinte,

zburdă

ca vântu-n furtună,

fulgeră vorba,

zboară ca gândul ce vede

apusul,

curg ploi de cuvinte,

se frâng pe oglinda ce se răzbună,

scapără gândul murdar

și crede că spune

nespusul.

Sub pașii tăcerii

suspină durerea în piepturi plăpânde,

sub tălpi

se adună fărâme din oameni prea goi,

cuvintele tună

și fulgeră,

ies fără teamă

din trupuri flămânde,

cu mintea pribeagă

ochii caută o urmă curată

prin noroi.

Strivesc cu nesaț

urâțenia lumii

deși calc prin ciulini,

pășesc peste urât,

cu pas hotărât

și statornic,

Curg ploi de cuvinte,

zburdă

ca vântu-n furtună,

fulgeră vorba,

zboară ca gândul ce vede

apusul,

curg ploi de cuvinte,

se frâng pe oglinda ce se răzbună,

scapără gândul murdar

și crede că spune

nespusul.

Curg ploi de cuvinte,

zburdă

ca vântu-n furtună,

fulgeră vorba,

zboară ca gândul ce vede

apusul,

curg ploi de cuvinte,

se frâng pe oglinda ce se răzbună,

scapără gândul murdar

și crede că spune

nespusul.

Sub pașii tăcerii

suspină durerea în piepturi plăpânde,

sub tălpi

se adună fărâme din oameni prea goi,

cuvintele tună

și fulgeră,

ies fără teamă

din trupuri flămânde,

cu mintea pribeagă

ochii caută o urmă curată

prin noroi.

Strivesc cu nesaț

urâțenia lumii

deși calc prin ciulini,

pășesc peste urât,

cu pas hotărât

și statornic,

mă doare pasul de-atâta mers printre spini,

dar,

aștept lângă oră

și număr iertările

din ornic.

 Silvia Urlih 25.05.2017