Se scutură
anii
ca ploaia-n fereastă,
snopi de cuvinte se-adună în scris,
ploaia
îmi plânge,
ca floarea din glastră,
visul
îmi spune că nu sunt
în vis.
Se scutură norii,
anii-mi sunt
rugă,
zilele strânse
sub pleoapă se-adună,
orele trec,
ceasul
se pune pe fugă,
vremea se trece,
în ani
se scufundă.
Se scutură floarea,
se naște iar
măr,
anii rămași se nasc iară
mugur ,
viața e viață,
e doar
adevăr,
viața-i ninsoare
stoarsă
din strugur.
Silvia Urlih 08.05.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu