Răsfrânge-te
cerule-albastru
spre raza
din genele lunii,
fă-mi
drumuri
din
gânduri și vise,
din umbre
și nori trecători,
răsfrânge-te
codrule-albastru,
poteci
fă-mi
spre calea
luminii,
dă-mi iară
magia din stele,
prin vene
strecoară-mi
fiori.
Culege-mă-n
poala-ți cerească,
păstrează-mi
cununa
pe frunte,
visarea
mi-o cerne în rază,
iar
teama de
neguri
oprește,
sădește-mă-n
piscuri de cer,
plantează-mă-n
culme de munte,
rescrie-mi
menirea-n ursită,
în trunchi
de copac
mă
sădește.
În stele
ce-mi
mângâie fruntea,
visarea
mi-o cerne lumină,
ca magii
din nopți învechite,
aprinde
făcliile-n
șoapte,
m-așteaptă
în pragu-nserării,
aprinde-mă
sfeșnic la
cină,
răsfânge-te
cerule-albastru
pe geana
ce-n tremur
se zbate.
Silvia Urlih -20.05.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu