joi, 18 mai 2017

DAR EU AUD ȘI VĂD ȘI SIMT - Silvia Urlih

Aud
cum îngerii îmi bat în
geamul amurgirii,
aud
cum aripile lor fereastra o
deschid,
simt
cum îmi intră-n suflet acum,
în clipa izbăvirii,
mă strâng în pumni și-acolo
mă închid.


Ce bine mi-e
în palma lor albastră !
Nu-mi mai văd inima,
dar o aud
cum ticăie în șoaptă,
îmi spun că până ieri
am locuit în glastră,
de astăzi însă,
glastra,
mi-au plăsmuit-o
treaptă.

Auzi
cum îngerii îmi cântă
a descânt ?
Auzi
cuvintele ce mă trezesc din
adormire ?
Tu
nu auzi,
căci zborul ți s-a frânt,
dar eu aud și văd și simt

a vieții dăruire.
Silvia Urlih - 18.05.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu