Sunt trunchiul pomului monahic,
ce viețuiește-n codru viu,
sunt vântul
sunt vântul
ce-mi întoarce gândul,
când gândul fuge din cărare,
sunt raza
sunt raza
ce-mi mângâie scoarţa ,
când scoarța îmi rănește trupul,
sunt un sihastru fără nume,
ce s-a născut
să viețuiască.
Sunt
cer albastru în ochi verzi,
când luna mă cuprinde-n brațe,
sunt roua
din negura nopții,
când noapte nu vrea să se culce,
sunt sculptor orb
ce-și dăltuiește cu ochii minții,
sufletul,
sunt un izvor,
mă scurg prin ceață,
îmi caut locul în genune.
Eu sunt o ea,
veninul
sorții,
tu
ești un el plin de venin,
eu
sunt
o
stea pe cerul nopții,
tu
ești
o
umbră în pădure,
eu
sunt o apă curgătoare,
tu
ești ghețarul din ocean,
eu
sunt penelul ce pictează,
tu ești o pânză fără viață.
Silvia Urlih 31.05.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu