Printre stele când alerg,
stelele
îmi sunt cărare,
lângă soare când m-așez,
văd
lumina învierii,
luna când o iau în brațe,
somnul
mi-este lumânare,
stele, lună, soare, cer, îmi sunt
stavilă căderii.
Când pădurea îmi șoptește,
o aud
cântând în seară,
muntele când mă cuprinde,
simt
puterea ce mi-o dă,
râul când îmi spală trupul,
inima
îmi este vară,
râu, pădure, munte, cer,
sufletul cu mir
mi-adapă.
Pe câmpie când pășesc,
macii-mi mângâie
pășitul,
mă conduc spre poarta lumii,
Poarta
larg să mi-o deschidă,
îmi arată înserarea
ca să-mi odihnesc
trăitul,
câmpuri, maci, Poartă și cer,
viața
or să mi-o dividă.
Silvia Urlih 08.05.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu