EU NU ÎȚI MAI SUNT - Silvia Urlih

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

povară grea în ceruri

și în gând,

îți sunt

insomnia din steaua care

încă mai răsare,

îți sunt

în râul care coboară în marea amurgului

din tine.

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

în trunchiul copacului

din sufletul tău sihastru,

îți sunt

în vântul ce mângâie verdele

codrilor,

îți sunt

în întunericul serilor în care

mă regreți.

Eu nu îți mai sunt,

dar îți sunt,

îți sunt

în pădurea cu maci albaștri,

îți sunt

în urma pașilor care au strivit

iubirea ce-a fost,

îți sunt

în nopțile în care mă visezi

și mă vezi…

departe.

Eu nu îți mai sunt,

dar

ți-am fost,

ți-am fost lună

în nopțile fără de stele,

ți-am fost briză

în zille cu soare arzător,

ți-am fost rodul

din livada sufletului tău

searbăd

și ofililt de neiubire.

Acum, îți sunt în strigătul mut prin care mă chemi înapoi,

 îți sunt în spatele ușii pe care am închis-o.

Ți-am fost, dar nu îți voi mai fi.

Silvia Urlih- 29.05.2017