EȘTI NIMIC FĂRĂ IUBIRE - Silvia Urlih

Unele porți,

încuie în fortăreața minții,

cu

lacătele violenței cuvintelor,

iubirea.

Unele porți ,

încuie în grădina gândului

unde ar putea viețui

flori multicolore,

iubirea.

Unele flori,

își sângerează petalele albe

pe covoare de mesteceni

răpuși de furtuna

faptelor lor distructive,
ucigându-și
iubirea.

Unii copaci

își caută rătăcirea

în propria lor vină
și rămân fără suflet 
și fără
iubire.

Maci

atacați de crengi uscate,

continuă să viețuiască,
iubind.

Macii albaștri,

aleg

să moară

în picioare,
iubind.

Unii copaci,

aleg să moară,

striviți de cizmele orgoliului,

 în închisoarea inimii lor
unde și-au încuiat
iubirea.

Își plânge pădurea mestecenilor uscați,

regatul

văduvit de 
iubire.

Ești un mare nimic fără iubire 
de semeni, 
fără iubire de sine,
ești nimic fără iubire !

Silvia Urlih 20.08.2017