Chiar dacă
nu a fost nimeni
care să îmi ofere o îmbrăţişare sinceră,
sau
un zâmbet,
sau
o privire
fără a cere recompensă...
am plecat capul
şi am suportat
dalta care mă ciplea.
Nu mai ştiam
unde să mai caut încă un strop de
putere
în trupul meu fragil...
Prăbuşită şi ţintuită la pamânt,
sufletul mi se îngoapa
în rugăciuni fierbinți.
Mulţumeam divinității
pentru amarul şi flăcările iadului în care
am ales să mă nasc
și să trăiesc,
mulţumeam
pentru tristeţe şi durere,
mulțumeam
pentru roata pe care eram întinsă ca o jertfă vie,
mulțumeam
pentru aripile frânte,
mulțumeam
pentru durerile ce îmi deveniseră surori.
Nu ştiu ce durea mai tare:
singurătatea clipei
sau
clipa singurătăţii.
Mulțumeam și știam că
iubirea va învinge.
Mulțumesc și mă rog. Iubirea va învinge !
Silvia Urlih 18.08.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu