ZBOR DE STÂNCĂ - Silvia Urlih

Rădăcina stâncii dure,

trupu-n pietre-și

descompune,

rupe anii-n zile blânde,

ani zidiți în mică sferă,

se refugiază-n ea,

se ascunde-n rugăciune,

rădăcina stâncii dure,

duritatea

și-o digeră.

Rădăcina sfâșiată nu coboară,

urcă-n zbor,

cade frunza-nrourată

dintr-un pom

uitat pe stâncă,

cade

sub durerea apei care susură-n izvor,

rădăcina stâncii dure,

în uitare

se aruncă.

Rădăcina pomului

ce-a născut o stâncă dură,

lujerul și-l ocrotește să ajungă-n vârf

de munte,

nu mai vrea copac să fie,

vrea

sămânță-n arătură,

rădăcina stâncii dure,

vrea să-și fie

un grăunte.

Rădăcina stâncii , naște zbor de stâncă.

Silvia Urlih 17.08.2017