Ești o frunză-nrourată,
verde crud
sculptat în ram,
din culori de curcubeu,
ai ales să fii
albastru,
vânt și ploi
te-au legănat,
ai ales înstrăinarea,
ți-odihnești trupul de fum într-o lumânare
stinsă.
Ești un fir de rădăcină,
răsărit brusc din tulpină,
îți legi dorul sângerând
cu un fir
din păpădie,
îți e dor de dorul mamei,
doru-n tine este
lavă,
ai erupt,
vulcanul nopții,
caută sânul de-acasă.
Ești dor de acasă al tău !
Silvia Urlih - 16.08.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu